După trecerea câtorva ani, redeschidem această rubrică. E adevărat că încercarea poate fi catalogată drept îndrăzneală întrucât, între timp, „Vocea Vâlcii” a progresat imens, având astăzi o poziție solidă printre publicațiile de elită locale. Împreună cu redactorul-șef, dl. Romeo Popescu, am considerat însă că experiența pe care am acumulat-o de-a lungul unei vieți nu lipsită de evenimente notabile, cu destule suișuri și coborâșuri, bântuită câteodată „e adevărat extrem de rar „chiar și de furtuni, ar putea să intereseze pe cititorii noștri fideli, deoarece o voi folosi la interpretarea celor ce se petrec zilnic în jurul nostru. Mai există însă un risc. Să fiu acuzat de subiectivitate declanșatoare de grețuri datorită apartenenței mele la o anume grupare politică. Dar eu cred ( și sper) că acela care va arunca o astfel de piatră ar trebui să se gândească de două ori înainte de a o face. În prezent, mă consider derobat de obligațiile pe care le aveam ca membru al conducerii PDL-ului județean, fiindcă am demisionat din toate funcțiile avute. Nu am primit mai mult decât am oferit, așa încât, fără să plec din partid, cred că suntem chit. În acela și timp, cred că n-aș face niciun serviciu acestuia, încercând să acopăr greșelile celor care conduc în prezent destinele PDL-ului vâlcean. Ba, dimpotrivă! De altfel, contactul destul de intim, și uneori chiar dur, cu lumea care populează politica m-a învățat că toate grupările politice, indiferent de orientarea ideologică declarată, seamănă una cu alta ca două picături de apă. Cu alte cuvinte, niciuna nu-i mai brează, fiecare dintre ele având și oameni prestigio și sau de bună credință, dar și lichele sau lipitori de afișe cu pretenții. Toate, însă, caută să- și ascundă erorile, acțiunile „nocive”, gafele sau interesele de grup restrâns, în spatele unor fumigene compuse din imagini nereale, cuvinte înșelătoare sau argumente uneori năucitor de false. Iar noi tocmai asta ne-am propus să facem. Să pătrundem dincolo de această barieră artificială și încețoșată. Å¢in să menționez, totu și, faptul că eu n-aș pune la zid întreaga lume politică și nici n-aș arunca-o peste bord, așa cum sugerează o mare parte din mass-media românească. Fără să vreau să-l dezvolt, acum și aici, subiectul, fiind mult prea amplu și complicat, cred că pentru a depă și situațiile critice precum cea prezentă din țară e neapărat nevoie de oameni politici inteligenți, competenți și bine intenționați (formula conform căreia și iadul e pavat cu bune intenții, n-are nici o logică). Iar dacă îi eliminăm pe toți ne vom găsi în situația țării din poveste care și-a omorât bătrânii, de și șitim bine că regretele tardive nu țin de cald. Treburile nației sau localității trebuie administrate de cineva, altfel anarhia și nepăsarea ar distruge definitiv totul. În fond, politica n-ar trebui să fie nimic altceva decât o competiție pentru o administrare competentă a treburilor publice, însă numai și numai în interesul comunității. Problema este cum descoperim inteligența care va scoate din tolbă soluțiile palpabile și cu efect imediat fiindcă răbdarea tuturor se situează deja în apropierea limitei. Se spune că analiza critică și permanentă a evenimentelor și personajelor politice poate conduce la rezolvarea parțială a problemei de mai sus. Așa că sunt dispus să încerc marea cu degetul. În ce măsură vom reu și? Greu de spus dar vom vedea! Oricum din cele expuse transpare faptul că am primit provocarea și că, subiectiv sau nu, începând cu numărul viitor vom comenta pe scurt cele ce se vântură prin târg. Pe curând!
• Sorin Zamfirescu