Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Remus Pricopie: „Editorii nu mai pot băga mâna în buzunarele părinţilor, iar acest lucru îi deranjează”

Continuă războiul dintre ministrul Educaţiei, Remus Pricopie şi editorii manualelor şcolare. Pricopie nu se lasă şi îi acuză, în continuare, pe editori că sunt impostori şi că, de acum, nu mai pot vinde orice, nu mai pot băga mâna în buzunarele părinţilor, iar acest lucru îi deranjează.

„Resping categoric informaţiile false promovate în spaţiul public de Uniunea Editorilor din România. Procesul de revizuire şi modernizare a programelor şcolare şi a manualelor continuă şi va fi dus până la capăt, deoarece este fundamental pentru dezvoltarea şi creşterea performanţei în sistemul educaţional românesc.

Este foarte uşor pentru unii editori să se ascundă în spatele unor comunicate de presă şi să lanseze din când în când informaţii şi acuzaţii false, dar mă întreb câţi dintre aceşti profitori, care nu au făcut decât să se îmbogăţească pe spatele elevilor şi al părinţilor, au curajul să se uite în ochii celor pe care i-au secătuit de bani, prin intermediul a tot felul de culegeri şi materiale didactice auxiliare.

Îi asigur pe editori, pe părinţi, elevi şi profesori că procesul de introducere a manualelor digitale va merge mai departe, chiar dacă acest lucru afectează interesele financiare ale editorilor, nevoiţi acum să-şi treacă produsele printr-un sistem clar şi transparent de validare. Editorii nu mai pot vinde orice, nu mai pot băga mâna în buzunarele părinţilor, iar acest lucru îi deranjează. Ar trebui totuşi să realizeze că, cel puţin de această dată, cei care ţipă mai tare nu reuşesc să se impună. Profesorii care au ales manualele de lucru la clasă nu i-au validat pe impostori şi pe cei care vor să facă afaceri în şcoală, ci au ales calitatea şi interesul copiilor.” Spune Remus Pricopie.