Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Premii în valoare totală de 10.000 euro pentru olimpicii la Chimie

Echipa olimpică a României a câştigat o medalie de aur şi trei medalii de argint la a 46-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată în perioada 20 – 29 iulie 2014, la Hanoi (Vietnam), rezultatul fiind unul dintre cele mai bune la nivel de echipe. Cei patru elevi români medaliaţi au fost răsplătiţi pentru rezultatele obţinute cu premii în valoare totală de 10.000 de euro, oferite de firma Actavis.

Medalia de aur a fost câştigată de Maria Andreea Filip, elevă în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Cele trei medalii de argint au fost câştigate de Dumitru Călugăru, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Vlad Mihai Mandric, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti şi Bogdan Ştefan Ivan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti.

Medaliata cu aur a primit 4.000 de euro ca recunoaştere a pasiunii sale pentru performanţă, iar elevii care au obţinut medalii de argint au primit câte 2.000 de euro din partea firmei, care oferă şi burse lunare de 300 de euro pentru olimpicii care aleg să îşi continue studiile universitare în ţară.

La Olimpiada Internaţională de Chimie 2014 au participat 291 de concurenţi din 77 de ţări.