Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Părinţii vor fi AMENDAŢI pentru ABSENŢELE copiilor

Părinţii ai căror copii absentează de la şcoală vor putea fi amendați cu sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei sau cu muncă în folosul comunității, conform proiectului de Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Proiectul de act normativ supus dezbaterii publice de Ministerul Educației Naționale prevede introducerea contractului educaţional între școli şi părinţi. În regulament se subliniază şi că, potrivit prevederilor legale, părintele/tutorele legal instituit are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor.