Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)*, va organiza în data de 27 octombrie 2022 la Piatra Neamț a doua dezbatere a proiectului național „Pactul pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, UNICEF și Banca Mondială.
Concluziile primei dezbateri din cadrul proiectului „Pactul pentru Tineri” au confirmat îngrijorările privind efectele sociale și economice ale abandonului școlar în România, dar au evidențiat și nevoia de acțiune complexă, la nivelul întregii societăți, pentru prevenție și crearea de oportunități de dezvoltare personală a sutelor de mii de tineri care au abandonat școala.
Evenimentul va începe cu mesajul Primului Ministru al României, Nicolae Ionel Ciucă și va fi moderat de către jurnalista Laura Hulubei.
„Pactul pentru Tineri” este mai mult decât un proiect național sau o serie de dezbateri. Este o coaliție de forțe reunite, un parteneriat care adună la masa dialogului companii multinaționale, ministere direct implicate, ONG-uri și IMM-uri dornice să găsească o soluție pe termen lung. Avem șase întâlniri în epicentre ale abandonului școlar. Este un fenomen grav, cimentat în societatea noastră de decenii. Implicarea factorilor de decizie, a autorităților locale și a mediului de afaceri în găsirea soluțiilor pentru reducerea acestuia este esențială. Abandonul școlar nu este doar o problemă individuală, el influențează semnificativ și pe termen lung dezvoltarea României. În plus, rata actuală de creștere a acestui fenomen poate crea un efect de domino asupra economiei. Poate încetini creșterea economică și ar influența negativ societatea românească. Știm că abandonul școlar este potențial o problemă de sănătate publică, creează inegalități mai mari în societate, reduce coeziunea socială, poate influența negativ activitățile ilegale și în esență, perpetuează dramatic ciclul sărăciei”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
Complexitatea și amploarea fenomenului impune eforturi continue de evaluare a situației, de găsire a soluțiilor, poate chiar de elaborare a unui program național de prevenire a abandonului școlar.
Fenomenul abadonului școlar ascunde și o altă realitate dură în România de azi: situația mamelor minore, care renunță la educație.
„Ne preocupă viitorul unei generații pentru care educația tinde să își piardă rolul de călăuză. Nu există o preocupare mai justificată decât aceea pentru educație, iar „Pactul pentru Tineri” are rolul de a lega eforturile fiecăruia dintre noi într-o strategie pe termen scurt, mediu și lung, care să înglobeze soluții, procese și o viziune comună în direcția unei societăți guvernate de normalitate”, a afirmat Iulia Șerban, Președintă CONAF Neamț.
„400.000 de copii sunt în afara sistemului educațional și dacă luăm în calcul faptul că anual se nasc 200.000 de copii, asta înseamnă că două generații sunt în afara sistemului de educație, conform partenerilor noștri de la UNICEF. Din păcate, fenomenul ascunde, cu fiecare zid dărâmat, un alt și alt zid de probleme. Soluții există, dar un plan sustenabil se creionează cu fiecare întâlnire. Avem un plan de măsuri agreat de toți partenerii. Situația mamelor minore este o prioritate și trebuie să vă spun că nu ne vom ridica de la masa dialogului până nu am agreat cu toții o strategie complexă, care include planuri de măsuri. Indiferent că ajungem în șase sau în 100 de orașe. Știm conform datelor INS, există 16.500 mame sub 18 ani și dintre acestea, 700 sunt sub 15 ani. Ministerul Familiei, Tineretului și a Egalității de Șanse a inclus problema mamelor minore în Observatorul Național al Copilului, proiect care va avea finanțare europeană, însă implicarea tuturor actorilor sociali, inclusiv a mediului de afaceri, în proiecte dedicate susținerii educației tinerelor mame va continua să fie o necesitate”, a adăugat Cristina Chiriac.
Dezbaterile din cadrul proiectului „Pactul pentru Tineri” explorează și acele întrebări critice privind esența fenomenului, influențele negative ale tinerilor, capacitatea și abilitatea instituțiilor de a urmări evoluția elevilor cu probleme, răspunsurile adecvate pentru reducerea abandonului școlar.
Înțelegerea problemelor complexe care au creat condițiile extinderii abandonului școlar poate fi esențială în crearea politicilor de prevenție a fenomenului. Crearea politicilor adecvate impune un efort comun al instituțiilor direct implicate, al autorităților locale, al educatorilor, al părinților și al mediului de afaceri, pentru calibrarea unei strategii naționale care să reducă abandonul școlar, determinând astfel întoarcerea tinerilor în sistemul educațional.
„Pactul pentru Tineri” reprezintă un proiect național inițiat de CONAF și susținut de OMV Petrom în calitate de sponsor principal.
Parteneri: Consiliul Județean al Elevilor Neamț, Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Banca Mondială, Glasul Vieții – Dan Damaschin, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți!
Sponsor: Carrefour România.
Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Iași TV Life, Litoral TV, TeleM Iasi Regional, Comunitatea Via Cluj Tv, Radio Hit Iaşi – 94,9 FM, Realitatea.NET, Capital România, Alo,Iasi, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Obiectiv – Vocea Brailei, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima ora, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence și GOVNET, Itsy Bitsy.
*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.
Lasă un comentariu