Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Educaţiei: Trebuie să discutăm despre instrumente şi metode de predare inovative

În aşteptarea dezbaterii planului-cadru pentru învăţământul gimnazial, ce va avea loc marţi, 16 februarie, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a ţinut să facă precizări cu privire la numărul de ore de limba română, istorie sau limba latină, pe marginea cărora au existat vii controverse în ultima perioadă.

Ministrul a declarat că nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la numărul de ore, însă toate aceste lucruri vor fi dezbătute. Adrian Curaj îndeamnă la discuţii cu calm, raţionale, pe baza cărora să fie elaborat un plan – cadru util pentru învăţământul gimnazial.

„Avem nevoie de stabilitate în domenii-cheie, cum este, de exemplu, istoria naţională, dar şi de inovare şi tehnologii noi în educaţie. În mod cert, numărul de ore dedicat unei discipline este important, însă pentru această fază a dezbaterii este la fel de util să discutăm şi despre ce vrem să se întâmple în acele ore, despre instrumente şi metode de predare inovative, despre atractivitatea materiei, despre ce cunoştinţe şi competenţe vrem să obţină elevii. Dezbaterea centrată exclusiv pe aspecte cantitative este contraproductivă. Cea mai buna soluţie nu poate veni decât din dialog, prin urmare invitaţia de a participa argumentat la această consultare este în continuare deschisă” – a declarat ministrul Adrian Curaj.