Florin Creangă este unul dintre miile de studenţi români, care au ales să studieze la Londra, profitând de oportunităţile studiului în afara ţării. Are 21 de ani şi a stat la coadă 14 ore pentru a putea vota la turul II al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie. Florin şi cei ca el, au demonstrat că România încă nu e pierdută dacă are asemenea tineri dispuşi să-şi apere dreptul constituţional de a vota. De Ziua Naţioanlă a României, Florin Creangă s-a aflat la cursuri, la City University London, însă nu şi-a uitat ţară şi chiar de ziua ei a trimis o scrisoare deschisă către cotidianul Gândul intitulată sugestiv „pentru România în care m-aş întoarce”.
Iată scrisoarea trimisă de studentul vâlcean cotidianului Gândul
Mă numesc Florin Creangă, am 21 de ani, sunt absolvent al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea şi am ales să îmi continui studiile la City University London, în Marea Britanie, nu pentru că sistemul educaţional este mai bine pus la punct aici, ci pentru oportunităţile pe care le am nu doar la absolvire, ci şi în timpul facultăţii.
Înainte să plec din ţară, am aplicat şi la Universitatea Politehnica din Bucureşti, la facultatea de Automatică şi Calculatoare, unde am fost admis cu media de aproape 9,50 în regim bugetat, dar cu toate acestea am ales să plec. În primul an de facultate, când vedeam ce proiecte făceau colegii mei de generaţie din România, începusem să regret, dar acest sentiment mi-a trecut atunci când m-am întors în ţară să mă retrag de la facultatea din România. Datorită formalităţilor existente, am fost nevoit timp de 2 săptămâni să mă duc aproape în fiecare zi să fac cereri de retragere şi să verific dacă cineva este dornic să îmi proceseze şi mie cererea depusă.
Nu am fugit din ţară, nu am fost laşi, nu ne dispreţuim ţara, dar am ales să urmăm un drum care ne ajută pe noi ca şi indivizi să ne împlinim profesional, să ne descoperim valorile, „să ne vindem mai bine”. Dacă nu ne-am fi preţuit ţara, nu ne-am mai fi sacrificat două duminici să mergem la vot împreună cu familia şi prietenii. Depărtarea geografică ne-a făcut mai uniţi, am început să credem în ţara noastră şi încercăm ca de aici, prin diferite mijloace, să schimbăm ceva.
Recent, am avut ocazia să vizitez Parlamentul European de la Strasbourg, la invitaţia domnului europarlamentar Marian-Jean Marinescu, unde am avut şansa să cunosc şi câţiva dintre adevăraţii jurnalişti ai României, cu care am discutat despre posibilitatea întoarcerii noastre acasă. Întrebarea care se pune nu cred că este „Ce ar trebui schimbat în România ca noi să ne întoarcem?”, ci „Cum vrem să arate România peste 10 ani?”, „Ce vrem să construim pe viitor?” şi „Ce putem noi să facem pentru asta?”.
România în care m-aş întoarce este o Românie care încurajează creşterea potenţialului antreprenorial al studenţilor şi al absolvenţilor din învăţământul superior, care la rândul lor, pe viitor vor contribui la creşterea gradului de ocupare, al competitivităţii şi al mobilităţii forţei de muncă.
M-aş întoarce în ţară dacă mi s-ar da şansa să experimentez, să încerc să descopăr ce carieră mi s-ar potrivi cel mai bine şi să nu fiu constrâns de un anumit domeniu. De exemplu, eu studiez inginerie electrică si electronică, dar pe lângă pasiunea mea pentru electronică, am şi o pasiune pentru IT şi sectorul bancar, iar această pasiune m-a condus la un an de practică la Merit Software, o firma care se ocupă de soluţii de top pentru băncile de investiţii şi alte instituţii financiare, soluţii precum identificarea, calcularea şi gestionarea tranzacţiilor care apar în domeniul bancar, într-o manieră eficientă şi automată.
În România, în urma domeniului pe care îl studiez aş fi fost catalogat ca un simplu inginer electronist, astfel aş fi fost constrâns de calificarea pe care o am şi nu aş fi avut posibilitatea testării unui alt domeniu, motivul principal fiind lipsa de experienţă.
Cu toate acestea, după ce o să obţin puţina experienţă, o sa mă întorc în România pentru a valorifica rezultatele proprii în contextul oportunităţilor europene şi o să aduc cu mine tot ce am învăţat în anii petrecuţi aici, departe de familie.