Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

Elevii din Râmnicu Vâlcea, care chiuleau de la ore, au fost scoşi de poliţişti din baruri

Foto: arhiva Vocea ValciiDupă vacanţa de iarnă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea i-au lăsat pe elevi să se acomodeze cu şcoala şi să reintre în programul orelor de curs. Însă după această perioadă, oamenii legii au plecat, din nou, la „vânătoare” de chiulangii, ei străbătând municipiul Râmnicu Vâlcea în lung şi-n lat în căutarea elevilor care lipsesc nemotivat de la cursuri pentru a-şi duce veacul prin baruri şi cafenele.

Razia poliţiştilor a avut loc joi, 21 ianuarie 2016, ei controlând 24 de unităţi de alimentaţie publică din zona adiacentă unităţilor de învăţământ. Cu această ocazie, au fost depistaţi 12 elevi care chiuleau de la ore, poliţiştii anunţând directorii şcolilor despre „isprava” tinerilor.

„A fost organizată o acţiune punctuală, privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, prevenirea şi combaterea absenteismului, abandonului şcolar dar şi al copiilor care se află pe stradă şi efectuează activităţi de cerşetorie şi vagabondaj”- susţin poliţiştii, într-un comunicat de presă.