Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doar 35 de profesori plătesc impozit pentru meditaţii

• Din cei 6.000 profesori vâlceni

CIVISM. Profesorii care dau meditaţii au intrat din nou sub lupa Guvernului, mai precis a Fiscului. Imediat după declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu,  Fiscul i-a luat la purecat pe  profesorii meditatori pentru recuperarea impozitelor pe veniturile suplimentare obţinute din meditaţii. Deşi măsura este aplicată cu insucces de câţiva ani de zile, guvernul se încăpăţânează să-i oblige pe profesori să plătească impozit pe meditaţii. La nivelul judeţului Vâlcea doar 35 de profesori plătesc impozit pe meditaţiile făcute, niciunul nu face parte din categoria vip-urilor. Greii fac meditaţii la ,,dos”, obţinând într-o singură şedinţă  cel puţin două milioane lei vechi. Inspectorul-şef al ISJ Vâlcea susţine că declararea veniturilor este o chestiune de civism.

În mod normal, toţi profesorii care fac meditaţii ar trebui să plătească impozit de 16% pe veniturile obţinute din meditaţii, dar în lumea reală foarte puţini dintre ei îşi declară veniturile.

În Vâlcea doar 35 de profesori din 6000 s-au înregistrat la Fisc, majoritatea profesori de matematică şi limbi străine, niciunul de limba română, geografie sau istorie. Dintre aceştia doar doi au optat pentru plata impozitului în baza normei de impozitare, restul preferând  ţinerea contabilităţii. ,,Şi în 2011 normele sunt aceleaşi ca şi în 2010.  La Vâlcea, s-a stabilit o normă diferenţiată, cei din Râmnic plătesc 16 % din 45.000 lei, cei din Drăgăşani – 38.000 lei, restul localităţilor – 30.000 lei. Majoritatea profesorilor care s-au înregistrat la noi au renunţat la varianta normei de venit şi au mers pe contabilitate pentru că au posibilitatea să-şi deducă anumite cheltuieli. Este adevărat că numărul celor care s-au înregistrat este foarte mic, dar nu avem pârghii pentru depistarea tuturor celor care fac meditaţii, fiind o profesie liberală, nu sunt obligaţi să elibereze bon fiscal sau factură. Am putea afla, doar dacă profesorii s-ar pârî între ei sau dacă copiii ar anunţa numărul real al colegilor de grupă”, a afirmat directorul executiv adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea, Ion Căpitanu.

Gabriela Ene, inspectorul-şef al inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, a declarat că este de acord cu impozitarea meditaţiilor, dar nu are nicio pârghie pentru a-i obliga pe profesori să facă acest lucru. ,,Datoria de a declara veniturile pe care le obţin în afara salariului cred că face parte din civismul  fiecăruia dintre cei implicaţi. Eu mi-am declarat aceste venituri încă din 1990, iar autorizaţia mi-am reînnoit-o în fiecare an. Acum, practic, stau foarte prost cu timpul şi nu mai pot să fac acest efort.  Nu consider că ar fi obligaţia mea să-i pun să facă aceste declaraţii. Nu sunt deloc de acord cu meditaţiile făcute de genul: eu sunt profesorul tău la clasă, îţi dau 3,4, te iau la meditaţie şi te îndrepţi şi-ţi dau 10”, a declarat Gabriela Ene, şeful ISJ Vâlcea.

Exemplul inspectorului-şef nu a fost urmat şi de profesorii de renume, care au câte 20-30 de elevi la meditaţii, costul minim al unei şedinţe ajungând la 400.000 lei vechi, iar  maximul – 1 milion lei vechi. Inspectorul şef a pus punctul pe I, nimeni nu ar avea nimic cu profesorii dacă aceştia şi-ar preda materia la clasă, situaţia se schimbă în momentul în care actul educaţional este condiţionat de prezenţa la meditaţii.

DANA NEDESCU