Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Concurs pentru elevii din Vâlcea: „Cu viaţa mea apăr viaţa!”

Marţi, 26 mai a.c., ISJ şi ISU Vâlcea vor da startul unui concurs dedicat elevilor din clasele V-XI. Intitulat „Cu viaţa mea apăr viaţa!”, concursul tehnico-aplicativ, ce se află în faza judeţeană, va avea loc la Sala Sporturilor Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea. Aşadar, marţi, începând cu ora 09.00, echipele de elevi, constituite mixte sau single vor intra în focurile probelor. Implicaţi sunt elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, pentru clasele V-VIII, respectiv între 15 şi 18 ani, pentru clasele IX-XI. „Fiecare echipă participantă la concurs este formată din 4 elevi (3 concurenţi + 1 rezervă) şi conducătorul echipei (cadrul didactic coordonator). Probele de concurs sunt: proba teoretică şi probe practice, ce constau în transportul asistat al unui accidentat aşezat, pe targă pe o distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat” – a anunţat conducerea ISU Vâlcea.