Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Cadrele didactice din Vâlcea bagă adânc mâna-n buzunarul părinţilor

foto Vocea ValciiA-şi duce copiii la şcoală a ajuns să fie un lux pentru majoritatea părinţilor, care trăiesc dintr-un salariu amărât. Pe lângă faptul că sunt obligaţi să plătească fondul clasei şi fondul şcolii, sume care au ajuns la valori destul de mari, părinţii sunt nevoiţi acum să cumpere şi o grămadă de materiale auxiliare.

Un părinte din Vâlcea, care are copilul în clasa a IV-a la un prestigios colegiu naţional din municipiu, a primit, chiar din prima zi de şcoală, o listă destul de lungă de materiale didactice ce, chipurile, îi vor fi necesare micuţului, pe parcursul anului şcolar. Nu mai spunem că, la unele, în paranteză, părinţilor li se sugerează chiar şi de la ce librărie din Râmnicu Vâlcea să meargă să cumpere.

Şi asta nu e tot! Învăţătorul a mai făcut o listă, separată, cu materialele auxiliare pe care părintele este obligat să le cumpere, iar la finalul listei îi trece chiar şi preţul corect pe care trebuie să-l plătească. Aşadar, pentru opt caiete de lucru, părintele va scoate din buzunar 93 de lei, deşi, spune el, anul trecut copilul său nici nu prea a folosit aceste caiete pe care a fost obligat să le cumpere.

În concluzie, nu greşim cu nimic atunci când spunem că majoritatea cadrelor didactice din Vâlcea bagă adânc şi fără nicio jenă mâna în buzunarul părinţilor. Ne aducem aminte cu plăcere când, în anii trecuţi, inspectorul şcolar general de atunci Gabriela Ene i-a avertizat pe profesori şi pe învăţători să înceteze cu astfel de practici, iar atunci părinţii i-au fost recunoscători. Din păcate, timpul a trecut, iar Gabriela Ene nu mai este în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Din păcate….