Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

5 martie 2020, Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială “Take Ionescu”

Școala Gimnazială “Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea sau Școala cu Ceas, așa cum ea este cunoscută de toți vâlcenii, își deschide larg porțile în data de 5 martie 2020. Scopul acestei acțiuni este de a interacționa elevi și profesori, într-un mediu prielnic, adecvat pentru micuții care pășesc pentru prima dată pragul unei școli.
Chiar dacă ne aflăm în plină criză pricinuită de coronavirus, conducerea Școlii Gimnaziale Take Ionescu nu vrea să renunțe la un eveniment care a devenit deja tradiție.
La eveniment sunt invitaţi să participe preşcolarii din grădinițe, precum şi părinţii acestora care sunt interesați să cunoască oferta educațională a școlii, în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare.
”Știu că nu este chiar o perioadă propice, însă noi îi așteptăm pe părinții preșcolarilor să ne viziteze și să le spunem ce lucruri minunate facem noi aici. Avem un colectiv extraordinar de cadre didactice, care de-abia așteaptă să lucreze cu noii elevi. Oferta noastră educațională pentru anul școlar 2020 – 2021 cuprinde 5 clase pregătitoare, cu programul ”after school la clasele primare. Toți elevii vor avea program școlar de dimineață. Clasele I – VIII vor funcționa într-un singur schimb între orele 08.00 – 14.00”, ne-a declarat directorul instituției de învățământ, Florina Soare.