Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Războiul pentru munţii dintre Vaideeni, Voineasa şi Mălaia, câștigat de Malaia

De câțiva ani, localitatea de la poalele Munților Căpățânii, din Oltenia de sub munte, Vaideeni, a înțeles că trebuie să se adapteze vremurilor, mizând pe cartea ospitalității, prin dezvoltarea turismului.

Consiliul Judeţean Vâlcea, Consiliul Local Vaideeni şi Consiliul Local Voineasa s-au asociat pentru a demara două proiecte europene care urmau să dezvolte infrastructura turistică de iarnă şi de vară a zonei de nord a judeţului – Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort şi Adventure Park, ambele proiecte fiind propuse prin cofinanţare 50% cu 50%.
Această asocierea a celor trei entităţi s-a făcut pe baza terenurilor pe care atât Voineasa cât şi Vaideeniul le au în zonă.

Deși Comuna Vaideeni – Vâlcea avea titlul de “Arendaşii ai acestor munţi” Puru, Bora, Petrimanu, iar în completarea actelor doveditoare, primarul Achim Băluţă a depus la dosar şi Hotărârea nr. 2 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar din cadrul Prefecturii Vâlcea, document care recunoaşte că toţi cei trei munţi revin, în baza verificării documentelor anteriroare, în administrarea comunei Vaideeni.
În urma hotărârii judecătorești, Malaia este cea care a câștigat lupta, munții Bora – Petrimanu – Puru devenind astfel proprietatea comunei montane, MALAIA.