Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

UN TÂNĂR de 17 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea!

Autoritățiile vâlcene au fost solicitate să intervină de urgență pentru salvarea unui băiat de 17 ani, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav ce îi pune viața în pericol.

“Astăzi, 18 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea – zona Copăcelu, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, pe DN 67, în municipiul Râmnicu Vâlcea – zona Copăcelu, km 191 + 100 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, în timp ce conducea un autoturism,un minor de 17 ani, din localitatea Popești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând un indicator rutier și un gard, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma impactului, tânărul a fost rănit grav,fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.”- informeaza POLIȚIA VALCEA