Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Sursa foto: Jandarmeria Vâlcea

VÂLCEA: Tineri prinși de jandarmi imediat după ce au „spart” două magazine (foto)

Sursa foto: Jandarmeria Vâlcea

În data de 27 septembrie a.c., orele 01.00 grupa de supraveghere și intervenție Horezu aflată în serviciu, a fost sesizată printr-un apel 112 cu privire la un furt ce ar fi avut loc pe raza orașului.

Jandarmii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în fapt, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială de unde ar fi sustras o sumă de bani.

În baza semnalmentelor oferite de administratorulul societății și în urma vizionarii imaginilor de pe sistemul de supraveghere video, jandarmii au plecat în căutarea a 2 persoane de sex masculin.

În aproximativ 15 minute, în autogara de pe raza orașului, jandarmii au identificat două persoane care corespundeau semnalmentelor, iar la vederea jadarmilor aceștia au luat-o la fugă.

La somarea jandarmilor aceștia s-au oprit, iar în urma legitimării s-a constatat că cei doi tineri, au vârstele cuprinse între 16-17 ani, unul având domiciliul in județul Vasului și unul în municipiul București.

Tinerii au fost conduși la sediul Poliției Horezu unde au recunoscut faptul că au sustras din magazin suma de 200 lei, precum și faptul că la o oră anterioară au sustras din alt spațiu comercial un număr de 8 telefoane mobile de diferite mărci.

Jandarmii au întocmit actele de constatare a infracțiunii flagrante si predate organelor în drept pentru continuarea cercetărilor.