Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul din Vlădeşti, implicat într-un accident rutier

Ghinion pentru primarul localităţii Vlădeşti, Sorin Ghiţă, care a fost luni, 23 iunie a.c., implicat într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat în jurul orei 12.40, pe strada Ştirbei Vodă, din Rm. Vâlcea. Conform poliţiştilor, un şofer din Râmnic, Constantin I. – 29 de ani, a vrut să întoarcă autovehiculul în plină stradă, iar în acel moment a fost lovit de maşina primarului Sorin Ghiţă. „Şoferul Constantin I. a oprit un autovehicul pe strada Ştirbei Vodă, iar la punerea în mişcare prin întoarcere a fost acroşat cu partea dreaptă faţă, în portiera din stânga spate de autovehiculul primarului din Vlădeşti” – susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea lui Claudiu I., diagnostic TCC, contuzie bazin, şi Ana C., diagnostic TCF, epistaxis stânga şi contuzie toracică. Poliţiştii rutieri spun că, în urma testării cu aparatul alcooltest a ambilor conducători, a rezultat că cei doi nu au consumat băuturi alcoolice.