Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ACCIDENT: Pieton rănit grav la Voiceşti!

foto arhiva Vocea ValciiÎn această dimineaţă de luni, 11 ianuarie 2016, în jurul orei 08.00, un pieton a fost grav rănit în urma unui accident de circulaţie. S-a întâmplat pe raza localităţii Voiceşti, judeţul Vâlcea, pe DJ 648 B, la km. 2+100 m, atunci când şoferul unui autoturism, Valerică B. – 48 de ani, din Drăgăşani, l-a acroşat cu partea dreaptă faţă pe pietonul de 29 de ani.

De precizat este faptul că pietonul mergea pe partea carosabilă pe lângă o bicicletă, iar în momentul impactului el a căzut pe asfalt şi s-a ales cu răni serioase. Victima a fost transportată la spitalul, unde i s-a stabilit diagnosticul iniţial de traumatism cranio facial, plagă contuză obraz drept şi plagă contuză arcadă stânga.

„Persoane implicate în accidentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto, iar pentru pieton 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu.