Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţist român sub acoperire, asasinat în Bulgaria

• Un vameş român a fost otrăvit şi a murit în chinuri cumplite în Bulgaria, după ce a fost otrăvit cu otravă de şoareci.

Evelin Banev, supranumit „regele cocainei” în Bulgaria a fost cel care a dat ordinul ca poliţistul român să fie otrăvit. Românul era un vameş cu ajutorul căruia Brendo transporta cocaina pe Dunăre spre centrul Europei. De fapt însă, bărbatul lucra sub acoperire pentru Poliţia Română şi avea sarcina să culeagă probe pentru activitatea criminală a bulgarului. Se pare că Brendo şi oamenii lui au aflat adevărul şi au decis să-l omoare pe vameş.

Românul a fost găsit mort pe o plajă din Golful Dîlboka, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, după o întâlnire cu dealerul de droguri. Lângă cadavrul românului a fost găsit un ambalaj de suc de portocale în care a fost pusă otravă pentru şoareci. Se pare că poliţistul român a murit în chinuri groaznice.

Din această cauză, partea română a cerut extrădarea lui Banev, pentru ca acesta să răspundă pentru moartea poliţistului. Dealerul ştie, însă, că judecătorii români nu vor avea milă faţă de el şi de aceea face totul posibil să nu fie trimis la Bucureşti, atacând prin recurs decizia Tribunalului din Sofia. Curtea de Apel din Sofia urmează să se pronunţe în această săptămână cu privire la recursul formulat de Banev.

În ianuarie, Tribunalul din Sofia a aprobat extrădarea în România a lui Evelin Banev pentru a fi judecat pentru trafic de droguri. În iulie 2013, Banev a fost condamnat în Italia la 20 ani de închisoare pentru rolul său în traficul de cocaină din America de Sud către Italia. Conform justiţiei italiene, Banev şi complicii săi sunt vinovaţi pentru introducerea ilegală a şase tone de cocaină în Italia între 2006 şi 2008. Anterior, Banev fusese condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani. Evelin Banev a fost reţinut în Bulgaria în mai 2012, în cadrul unei operaţiuni poliţieneşti internaţionale împotriva traficului de droguri.