Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţia Rutieră Vâlcea susţine că tinerii la volan sunt iresponsabili

Cel mai grav accident rutier produs de un tânăr, care a avut un mare impact în societatea vâlceană, a fost acela din luna septembrie a acestui an, ce a fost provocat de Bogdan Furcaru, de 22 de ani, din Horezu, care a condus fără a avea permis de conducere şi într-o stare avansată de ebrietate, el omorându-şi doi prieteni şi băgând alţi patru amici în spital.

Iresponsabilitatea, teribilismul şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sunt principalele cauze ale producerii accidentelor în care sunt implicaţi tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Cel puţin asta rezultă dintr-o statistică recentă a Poliţiei Rutiere Vâlcea, care arată că adolescenţii tinerii au provocat, de la începutul anului şi până în prezent, nu mai puţin de 62 de accidente rutiere, adică 17% din totalul incidentelor de circulaţie din judeţul nostru. „Urmările accidentelor produse pe fondul vinovăţiei acestora sunt 7 morţi, 27 răniţi grav şi 61 răniţi uşor. Accidentele s-au înregistrat într-un procent relativ egal în mediul urban (33 accidente), dar şi în rural (29 accidente). Grupele de vârstă cu cele mai mari incidenţe în producerea accidentelor sunt reprezentate de tinerii de 20 ani (18 accidente), 21 ani (13 accidente) şi 19 ani (12 accidente). În funcţie de categoria arterei pe care s-au înregistrat accidentele : 39% au avut loc pe drumurile naţionale, 32% pe străzi, 24% pe drumuri judeţene şi 5% pe drumuri comunale” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Rutiere Vâlcea. 17 din totalul accidentelor au avut loc datorită vitezei, iar 6 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, ceea ce i-a determinat pe poliţiştii rutieri să ia atitudine şi să dea startul unui proiect de conştientizare a tinerilor privind riscurile nerespectării normelor rutiere.