Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
accident slatioara 2 copy

Patru ani de închisoare pentru tânărul ce şi-a ucis prietenii în accidentul rutier de la Slătioara

CONDAMNARE. Şi-a omorât doi prieteni într-un accident rutier pentru că s-a urcat beat la volan şi fără a avea permis de conducere. Este vorba despre tânărul de 22 de ani din Horezu, Bogdan Alexandru Furcaru, care a produs o tragedie în dimineaţa zilei de 29 septembrie a.c. Acum, el este pe cale să-şi primească pedeapsa, fiind condamnat la 4 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Horezu, însă nu este definitivă.

În dimineaţa zilei de 29 septembrie 2013, Bogdan Alexandru Furcaru şi-a luat şase prieteni din discoteca de la Milostea, i-a înghesuit într-un BMW şi a plecat spre casă. Toţi tinerii se aflau într-o stare avansată de ebrietate, inclusiv şoferul, care nu avea nici permis de conducere. În jurul orei 03.00, pe DN 67, s-a produs însă tragedia. După doar câţiva kilometri de mers, din cauza vitezei excesive, şoferul Bogdan Alexandru Furcaru a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă spre stânga şi a intrat în coliziune cu mai mulţi arbori şi un stâlp de electricitate. În urma impactului, două persoane au murit, iar alte patru au suferit răni grave.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul maşinii, Bogdan Furcaru – 22 de ani, din oraşul Horezu, nu avea carnet de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inconştienţa sa a băgat în mormânt doi dintre tinerii aflaţi în maşină, fiind vorba de Oprea Alin, pasager, de 20 ani, din Horezu şi Lăcrămioara Huluzeu, de 17 ani, din Horezu. Mai mult, aşa cum spuneam, atât şoferul, cât şi ceilalţi trei pasageri, Robert D., Maria B. şi Bogdan S., au suferit răni grave.

Bogdan Alexandru Furcaru nu a fost însă la prima abatere în trafic. În ultimii ani, tânărul din Horezu a fost depistat de poliţiştii rutieri de mai multe ori conducând fără a poseda permis de conducere. Tot de atâtea ori, oamenii legii l-au trimis în judecată pe Furcaru, însă a primit doar amenzi administrative şi o condamnare de 1 an şi trei luni de închisoare cu suspendare.

Patru ani pentru două vieţi omeneşti

Acum tânărul Furcaru este pe cale să-şi primească şi pedeapsa. Miercuri, 4 decembrie 2013, magistraţii Judecătoriei Horezu au decis să-l trimită după gratii pentru 4 ani şi trei luni, pentru ucidere din culpă. În cazul său, judecătorii au ţinut cont că Furcaru este recidivist, în sensul că, aşa cum spuneam, el obişnuia să se urce frecvent la volan deşi nu avea permis de conducere. Ultima dată când a făcut-o însă, el a omorât doi tineri nevinovaţi. Mai trebuie menţionat că Bogdan Alexandru Furcaru se află încă din luna octombrie în stare de arest preventiv, el fiind „cazat” la Penitenciarul Colibaşi. „În baza art. 86 al. 1 din O.U.G 195/2002, cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, cu aplic art.3201 Cod pr. pen. Condamnă inculpatul FURCARU BOGDAN ALEXANDRU, la 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 178 al. 1, al. 2, al. 3, al. 5 Cod penal, cu aplic. art.3201 Cod pr. pen.; Condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art.33 şi art.34 Cod penal; Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare. În baza art.83 Cod penal; Revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin S.P nr.363/24.10.2010, pronunţată în dosarul nr.1086/241/2010, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedepsele aplicate, executând în final pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare. Aplică disp. art.57 Cod penal. Aplică dispoziţiile art.71 Cod penal rap. la art.64 al.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art.88 Cod penal; Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 01.10.2013, la zi. În baza art.350 Cod. procedură penală; Menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art.320/1 pct.5 Cod pr. pen; Disjunge latura civilă a procesului penal şi stabileşte termen la data de 15.01.2014, pentru când se vor cita părţile. În baza art.191 Cod penal; Obligă inculpatul la plata sumei de 2695 lei, cheltuieli judiciare către stat fiecare, din care sumele de 100 lei şi 200 lei, reprezintă onorariu apărător din oficiu av. Gânju Ion şi respectiv Luca Maria” – se arată în hotărârea magistraţilor Judecătoriei Horezu. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în 10 zile de la pronunţare.