Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ziua internațională de luptă împotriva corupției

De şapte ani, în data de 9 decembrie, la nivel global se sărbătoreşte Ziua Internaţională Anticorupţie. Această zi va fi marcată şi la Vâlcea, ocazie cu care lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, alături de poliţiştii vâlceni, vor distribui materiale promoţionale cu mesaje anticorupţie în diferite locaţii din municipiul capitală de judeţ.
Printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, din anul 2006, data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internaţională Anticorupţie. Astfel s-a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei la care România s-a înscris. În acest sens, ca o măsură în vederea accelerării luptei împotriva corupţiei în Administraţia Publică, s-a înfiinţat Direcţia Generală Anticorupţie. „Şi, pentru că Ziua Mondială de luptă împotriva corupţiei precede datei de 10 decembrie, care în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite semnifică aniversarea proclamării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, trebuie amintit că cetăţeanul, în calitatea sa de finanţator, dar şi beneficiar al serviciului public, are dreptul la o prestaţie onestă şi integră din partea funcţionarilor statului. Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi diminuează respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte” – se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea.

Cu ocazia zilei de 9 decembrie lucrători ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, vor distribui materiale promoţionale cu mesaje anticorupţie în diferite locaţii din municipiul Râmnicu Vâlcea.