Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O bătrână de 90 de ani a ars de vie la Ocnele Mari

O bătrână de 90 de ani din Ocnele Mari a murit în chinuri luni, 10 februarie a.c. Casa Georgetei I. a luat foc din cauza jarului rămas nestins, iar ea, fiind imobilizată la pat, nu a putut să se salveze. Din păcate, până au ajuns pompierii, femeia suferise arsuri pe 90% din corp şi nu a mai putut fi salvată. „Din păcate, în urma incendiului şi-a pierdut viaţa şi proprietara casei, care fiind imobilizată la pat în urma unor afecţiuni medicale, a suferit arsuri de gradul IV pe 90% din corp. Incendiul a fost stins la scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat de la jarul rămas nestins căzut din sobă pe materialele combustibile. În prezent organele de poliţie fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul” – susţin angajaţii ISU Vâlcea.