Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Vâlcean arestat pentru tâlhării în Italia

La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de poliţişti de la Prundeni, Olanu şi Drăgoeşti l-au căutat pe un bărbat pe numele căruia autorităţile de Italia au emis un mandat european de arestare.

Este vorba despre un tânăr de 32 de ani, Cristian Gheorghe Agăpescu, din comuna Olanu, care în 2010, mai exact în noaptea de 21 – 22 octombrie, a tâlhărit mai multe persoane pe stradă, în regiunea Pistoia, din Italia. El a fost „ajutat” de alte persoane, iar victimele lor s-au ales cu răni grave şi prejudicii mari.

Cât despre vâlceanul dat de italieni în urmărire generală, acesta, acum, îşi ducea veacul prin localitatea sa de baştină – Olanu, acolo unde îşi făcuse şi o mică afacere din „prăzile” obţinute prin tâlhărie în Italia. Agăpescu avea, aşadar, o firmă de transporturi marfă, el aducând produse de la italieni pentru a le vinde în ţară.

Acum, bărbatul din Olanu a fost „ridicat” de poliţişti şi dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, acolo unde se vor face toate formalităţile necesare pentru extrădare. Cristian Gheorghe Agăpescu va fi judecat în Italia pentru faptele sale de tâlhărie şi, probabil, tot acolo îşi va ispăşi şi pedeapsa.