Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mafia lemnului din Vâlcea, în vizorul poliţiştilor

Zilele trecute, poliţiştii vâlceni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, două autoutilitare, conduse de Gheorghe M. – de 64 ani, din comuna Popeşti şi Costinel S. – de 31 de ani, din oraşul Băbeni. Aceştia transportau fiecare câte 1,4 m.c. de material lemnos de diferite esenţe, însă aveau avizele de însoţire a mărfii neconforme cu realitatea. Astfel, s-a luat măsura confiscării întregii cantităţi de material lemnos şi sancţionării contravenţionale a celor doi conducători auto conform prevederilor Leg.171/2010, în cuantum de 2.000 lei fiecare. Materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Băbeni, în vederea valorificării.

De asemenea, pe traseul Rm. Vâlcea – Drăgăşani – Bălceşti – Laloşu – Făureşti, o echipă mixtă de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai Direcţiei Silvice, au aplicat 2 contravenţii şi au confiscat cantitatea de 5,2 m.c. de material lemnos.