Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Razie nocturnă a Poliției Rutiere în Vâlcea: Sute de verificări, sancțiuni și permise reținute

Sub coordonarea Serviciului Rutier, în noaptea de 9/10 martie a.c., a fost desfășurată o acțiune la nivel județean, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

Astfel, au fost legitimate 173 persoane și verificate 160 de vehicule, iar 152 de conducători de vehicule au fost testați pentru consum de alcool și droguri.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 29.150 de lei, conform Ordonanței de Urgență nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 5 permise de conducere, din care 3 pentru conducere sub influența alcoolului și 2 pentru alte abateri.

Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației.

Astfel, în jurul orei 03.50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Brezoi au oprit pentru control pe o stradă din oraș, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,63 mg/ alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră.