Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Farmaciile Catena şi Băjan din Râmnicu Vâlcea, prădate de patru tinere

Timp de două luni de zile, farmaciile Catena şi Băjan din Râmnicu Vâlcea au fost „călcate” de patru hoaţe din localitatea Păuşeşti – Măglaşi. Firuţa A., de 22 de ani, Simona A., de 28 de ani, Cornelia A., de 35 de ani şi Alexandra A., de 28 de ani, furau produse cosmetice, şampoane şi tot ce prindeau la îndemână din farmaciile din municipiu. Le-au mers „manevrele”, aşa cum spuneam, două luni de zile, în noiembrie şi decembrie 2014, până când, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au reuşit să le dea de urmă, pe baza datelor şi informaţiilor primite.

Conform poliţiştilor, cele patru tinere aveau un mod de operare foarte simplu. Ele opreau în timpul zilei, atunci când una sau două dintre ele se duceau să distragă atenţia farmacistelor sau asistentelor din farmaciile Catena şi Băjan, iar celelalte furau tot ce apucau. Prejudiciul cauzat farmaciilor din municipiul se ridică la peste 6.000 de lei.

După ce au fost prinse şi duse la audieri, oamenii legii le-au reţinut şi le-au dus în faţa instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, propunerea lor fiind respinsă însă, cele patru tinere fiind puse sub control judiciar. „Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiuni de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 şi 229 CP. Suspectele au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea pentru audieri, fiind dispusă reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore a celor patru. În cursul zilei de marţi, 13 ianuarie, ele au fost prezentate Judecătoriei Rm. Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, propunerea fiind respinsă. În prezent femeile cercetate în stare de libertate pentru furt calificat” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.