Trei persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon într-o casă din localitatea Pietrari, judeţul Vâlcea. În acest moment, oamenii legii nu ştiu când a survenit moartea celor trei vâlceni în vârstă de 24, 34 şi 61 de ani. Asta pentru că, echipajele SMURD au ajuns la faţa locului duminică seara, 30 noiembrie a.c., însă ei au constatat că persoanele erau decedate de cel puţin 24 de ore. Tocmai de aceea, cadrele medicale nu au mai avut cum să intervină, fiind chemaţi cei de la Medicină Legală Vâlcea pentru a ridica cadavrele.
Din primele cercetări, se pare că cei trei vâlceni din Pietrari au murit din cauza intoxicării cu monoxid de carbon, însă o cauză certă va fi stabilită după autopsii.
Lasă un comentariu