Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Autoturism distrus în urma unui scandal la Vlădești. Doi bărbați au fost reținuți

La data de 08 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de PolițieVlădești au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că, pe raza localității Vlădești este în desfășurare un scandal la care participă maimulte persoane.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiști din cadrul Postului de PolițieVlădești, Poliției orașului Băile Olănești, Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea,dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului și lămurirea stării de fapt.

Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să aplaneze conflictul, fiind identificați 5 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani, care ar fi participat efectiv la scandal, aceștia fiind conduși la sediul poliției.

Din cercetări a reieșit faptul că, scandalul ar fi degenerat în urma unor neînțelegeri anterioare, iar cei implicați au tulburat liniștea și ordinea publică și folosindu-se de obiecte contondente au provocat distrugeri unui autoturism, proprietatea unuia dintre bărbații implicați.

În urma evenimentului nu a rezultat vătămarea corporală a vreunei persoane.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat doi bărbați de 26 respectiv 42 de ani au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 09 septembrie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru dispunerea de măsuri legale.