Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE la HOŢI: Îi ţinea de vorbă şi le fura portofelele din buzunare

Un argeşean, ce venea la furat în municipiul Râmniu Vâlcea, avea o metodă inedită de a le sustrage portofelele din buzunarele vâlcenilor. El îi acosta pe stradă şi începea să le povestească problemele sale familiale, iar când victimele erau neatente, hoţul le fura banii şi actele din buzunare. Omului i-a mers manevra în perioada septembrie – octombrie 2014, până când poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au reuşit să îl identifice. Aşadar, infractorul este Ion F. – de 58 de ani, din comuna Căţeasca, judeţul Argeş, iar poliţiştii au aflat că el a creat un prejudiciu de 2.000 lei. „Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, iar în urma probatorului administrat în dosarul penal, s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.