Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: observatorulph.ro

ACCIDENT LA PRUNDENI. Fără permis, a intrat într-o conductă de gaze

Foto: observatorulph.roLa data de 17 septembrie a.c., ora 01.43 organele de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni au fost sesizate prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.

În urma verivicărilor efectuate, s-a constatat faptul că T. Nicolae, din com. Budeşti, a condus un autoturism, iar într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu o conductă de gaze şi un gard, rezultând doar

pagube materiale. Reparezentanţi societăţii de specialitate au remediat scurgerea de gaze, înlăturând orice pericol în scurt timp.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul de 22 de ani nu posedă prmis de conducere pentru nicio categorie.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.