Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT la BUJORENI. Maşină împinsă de pe pod de un tir (FOTO)

Incident grav în această dimineaţă la Bujoreni, pe DN 7. Pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic, şoferul unui tir a lovit din spate un Opel, aruncându-l practic în afara părţii carosabile, de pe un podeţ. Accidentul s-a produs în jurul orei 09.45, la kilometrul 17+9120, chiar la intrarea în Bujoreni. Şoferul tirului, Florin F. – 39 de ani, din Bihor, nu a observat că circulă mult prea aproape de maşina din faţa sa, un Opel condus de Bianca C. – 25 de ani, din Călimăneşti, provocând gravul accident.

Tânăra şoferiţă a Opelului a fost grav rănită, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, acolo unde a fost diagnosticată cu politraumatism şi fractură parietală stângă.

Sursa foto: Filigean Cristi (Facebook)