Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT la Băbeni între un TIR și o dubă. O persoană a fost rănită

În urmă cu puțin timp, polițiștii orașului Băbeni au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier în localitatea Băbeni, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că ar fi avut loc o coliziune pe DJ 646, în localitatea Băbeni, între un autotren condus de un bărbat de 53 ani, și o dubă, condusă tot de un bărbat de 53 de ani, ambii din județul Vâlcea.

În urma impactului a rezultat rănirea pasagerului dreapta față(bărbat de 42 de ani, din județul Dâmbovița), care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.