În urmă cu puţin timp, pe DN64, la Râureni, în Râmnicu Vâlcea, în dreptul Pecoului Lukoil (pe „patru benzi”), a avut loc un accident de circulaţie între un pieton şi o motocicletă.
Din primele informaţii primite, un bărbat a oprit maşina pe marginea drumului, s-a dat jos şi s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului. A fost acroşat de un motociclist care se deplasa pe direcţia Sud-Nord, venind către Râmnicu Vâlcea. În urma acestui accident a rezultat rănirea uşoară a motociclistului şi rănirea gravă a pietonului care, la prima vedere, are o fractură deschisă.
Se circulă alternativ.
Lasă un comentariu