Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT ÎN LANŢ pe Calea lui Traian în Râmnicu Vâlcea

Duminică, 7 decembrie a.c., în jurul orei 14.43, un sibian a produs un accident rutier în lanţ în Râmnicu Vâlcea. Incidentul a avut loc pe strada Calea lui Traian, atunci când şoferul unui autoturism, Gheorghe S., de 59 ani, din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, nu a păstrat distanţa în mers faţă de un autoturism, condus de Alexandru D., care circula în faţa sa, şi în momentul frânării a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autovehiculul lovit a fost proiect într-un altul, condus de Corina T.
„Autovehiculul condus de Corina T. era oprit la trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton. În urma evenimentului rutier, Mariana D., de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost rănită, fiind diagnosticată în urma îngrijirilor medicale cu fractură sternală. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

Foto: arhivă