Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Verde la educaţie pentru circulaţie” o campanie în care cei mici au învăţat cum să fie pietoni exemplari

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 şi 10 ani au participat la o lecţie interactivă de circulaţie rutieră susţinută de poliţişti vâlceni în municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.

Prima parte a lecţiei de educaţie rutieră a fost reprezentată de secţiunea teoretică, în care cei mici au aflat toate informaţiile despre semnele de circulaţie, ce înseamnă fiecare, dar şi cât de important este să fie atenţi la trafic.

Cea de-a doua parte a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitaţi să aplice cunoştinţele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulaţie rutieră în cadrul unui orăşel miniatural. La final, toţi participanţii au fost răsplătiţi cu premii.

Evenimentul a avut loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga ţară.

În judeţul Vâlcea, în cele trei centre comerciale, peste 150 de copii au învăţat prin joacă cum să traverseze corect strada.