Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Vocea Vâlcii

FOTO – VIDEO: Circulație blocată în centrul Râmnicului! Pregătiri de Ziua Națională!

foto: Vocea VâlciiLuni, 28 decembrie, pe bulevardul Calea lui Traian, în jurul orei 9:00, militarii garnizoanei din Râmnicu Vâlcea au efectuat numeroase operațiuni de pregătire cu ocazia Zilei Naționale a României. Circulația a fost blocată pe Calea lui Traian timp de 2 ore!

Evenimentul va debuta începând cu ora 10:00, la statuia Independenței din Râmnicu Vâlcea, cu salutul Drapelului de Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României, ceremonia încheindu-se cu depunerea de coroane și jerbe de flori, urmând apoi parada militară locală, pe bulevardul Calea lui Traian, trecând prin fața Muzeului de Istorie, alături de alte 30 de mijloace tehnice.

La eveniment vor participa personalități importante ale culturii vâlcene, reprezentanți ai administrației publice locale, veterani de război etc.

video: youtube.com/voceavalcii