Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Ei sunt pompierii EROI care au salvat o femeie căzută în apele ÎNGHEŢATE ale barajului din Nord

În data de 14.02.2017, la ora 17.07, echipajul de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a intervenit în Râmnicu Vâlcea, în zona Nord a orașului, pentru salvarea de la înec a unei persoane de sex feminin, căzută în lacul de acumulare de pe râul Olt. Aceasta a căzut în apă la o distanță de aproximativ 10 m. de mal, în imediata apropiere a deversorului.

Echipajul care a intervenit pentru salvarea persoanei a fost compus din plutonier adjutant Nae Marian și plutonier major Petria Rareș, care au folosit costumele de protecție din neopren. Femeia, în vârstă de 49 de ani a fost adusă în siguranță la mal și preluată de un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, deoarece se afla în stare de hipotermie.

Ioneşteanul Nae Marian a mai salvat, în timpul liber, o femeie de la înec

În anul 2012, tot în luna februarie, o tânără vâlceancă a încercat să se sinucidă aruncându-se de pe podul rutier de la Goranu. Pompierii militari vâlceni, Marian Cristian Nae şi Lucian Ionuţ Diaconu, care se aflau prin târgul de la Goranu, au sărit în apă şi au salvat-o. Lor li s-a alăturat fratele lui Nae Marian, Cătălin, pompier scafandru la Bucureşti.

„Am auzit ţipete, larmă. Toată lumea striga că s-a aruncat cineva în Olt de pe podul de la Goranu, din apropierea Maternităţii Râmnicului. Şi eu, şi fratele meu, Cătălin, pompier scafandru la o unitate din Bucureşti, ne-am dezbrăcat în chiloţi, deşi afară era foarte frig, în jur de minus două grade. Apa Oltului era rece ca gheaţa. Simţeai cum te taie, când am sărit! Eu sunt pompier-scafandru şi am crezut că este de datoria mea, deşi eram în afara serviciului, să vin în ajutorul persoanei care se afla pe Olt. Nu ştiam dacă este bărbat sau femeie. Cineva îi aruncase o roată de maşină şi se agăţase de ea, dar omul din apă plutea în derivă. Ajunsese cam la 60 de metri de mal, când am recuperat-o. A fost greu să o aduc la mal, hainele ei luaseră apă”, declara Nae Marian la vremea respectivă.

Aceasta este dovada clară că eroii trăiesc printre noi…