Acasă Eveniment ATENŢIE CHIULANGII! Poliţiştii sunt pe urmele voastre

ATENŢIE CHIULANGII! Poliţiştii sunt pe urmele voastre

Polițiștii vâlceni continuă să acţioneze pentru combaterea absenteismului școlar. Astfel, în săptămâna 9 – 13 mai a.c., poliţiştii vâlceni au intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

În săptămâna aceasta, 291 de poliţiştii au luat măsuri structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază şi acces în unităţile de învăţământ; acordarea sprijinului de specialitate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).

Zilnic, echipaje de poliţie au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, sunt efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

Poliţiştii de la compartimentele de analiză şi prevenirea criminalităţii, împreună cu cei rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximitate au desfăşurat 102 activităţi preventive desfăşurate în cadrul orelor de curs în vedere prevenirii delicvenţei juvenile.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.