Ori de câte ori apare în media preşedintele României, urmăresc reacţia tonomaţilor de la ziarele mogulilor. „Defectul” acesta îl am de la începuturi, de pe când era preşedinte comunistul de omenie Ion Iliescu şi, mai apoi, stropitul cu cerneală Emil Constantinescu. Fac precizarea că pe mine mă interesează ce face şi ce zice preşedintele ţării şi nu coloratura lui politică sau forţa partidului din spatele său şi, de aceea, nu pot fi de acord cu batjocorirea, umilirea şi înjurarea acestuia sub mandatul în care se află. Ion Iliescu, prin deviza „Nu ne vindem ţara”, a permis furtul bogăţiilor solului şi subsolului ei, a industriei şi a sectoarelor importante productive, prin privatizări cel puţin contestabile, iar Emil Constantinescu a fost „martor la căratul apei” mortului îngropat sub sintagma „Avem nevoie de o societate morală”. Cât de morală a construit acesta societatea, se vede şi se ştie, predându-i lui Ilici Iliescu, la al doilea său mandat, mai multă mizerie morală decât o primise la instalarea sa în Dealul Cotrocenilor. A urmat, acestora, Traian Băsescu, preşedintele care, de la început, s-a declarat jucător, declanşând lupta cu corupţia şi corupţii ţării, politicieni sau clienţi politici ai acestora îmbogăţiţi peste măsură. De cum s-a atins critic de trioul Patriciu, Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântul (SOV), securiştii care dau tonul vieţii noastre searbede în ţară, cum au început atacurile la adresa sa, fiind atacat, nu omul Băsescu ci preşedintele României, funcţie de cea mai înaltă demnitate, pe care, cu toţii, indiferent de partida din care facem parte, trebuie să o respectăm şi să o venerăm. Dar ţi-ai găsit asta la porţile Orientului? În nicio ţară civilizată funcţia prezidenţială nu este batjocorită, ca la noi, fără urmări penale. În România, Justiţia este oarbă doar cu miliardarii! Tripleta antinaţională Patriciu – SOV – Voiculescu reprezintă adevărata conducere a opoziţiei de la noi şi nu Victor Ponta şi Crin Antonescu. SOV a dat, azi, public, directiva de bază: „Izolaţi-l pe Băsescu!”, Patricu, ieri, a zis că trebuie privatizată apa (şi de ce nu şi aerul?), acum, Voiculescu dă semnalul de adunare pentru marionetele Ponta şi Antonescu, care umile şi supuse, aprobă tot ce le cere triumviratul la sugestiile lui Patriciu. Scopul conclavului de la Grivko, stabilit la Moskova şi ratat în 2009, datorită prostanacului de Geoană, este clar şi fără echivoc: destabilizarea României. Pentru aceasta, sunt folosite câteva duzini de ziarişti din presa scrisă sau cea pe sticlă, aceeaşi întotdeauna, care au o singură preocupare: să interpreteze, să răstălmăcească, să manipuleze, să-l demonizeze pe Băsescu şi să-l prezinte ca esenţa răului absolut. Doar că românii s-au mai deşteptat. S-au prins de treabă şi nu îi prea mai bagă în seamă. Soluţia pentru toate problemele noastre ar fi să ne iubim cu toţii ţara. Traian Băsescu a lansat soluţia ideală cu care am putea trece peste problemele care ne macină. „Când toţi o să fim îndrăgostiţi de ţara noastră, o să avem o şansă de progres, cât timp însă ne înjurăm ţara în fiecare zi o să avem o problemă…” Eu îmi iubesc ţara, locurile natale, dealurile şi tot ce înseamnă acest pământ. Îmi iubesc foarte mult ţara. Aş fi putut să plec în străinătate, să mă stabilesc în altă parte şi poate că aş fi dus-o mult mai bine. Nu cred că există român care să nu-şi iubească locul unde s-a născut. Omul are rădăcini, ca şi plantele, pomii, copacii… Chiar şi animalele au locul lor şi vor să fie „acasă”… Dar noi, oamenii? Cei care conduc ţara – pentru o scurtă vreme, nu reprezintă ţara, ei sunt bugetarii plătiţi de toţi românii pentru a gestiona avuţia naţională. Traian Băsescu nu este ţara, este un funcţionar – bugetar de lux – despre care românii nu vor avea o amintire bună. Nimeni nu-l va regreta în momentul în care va părăsi scena politică, la fel ca şi pe Ion Iliescu şi pe Emil Constantinescu. Dar trebuie să-l respectăm, pentru că aşa a vrut majoritatea electoratului, de 5 ani de zile, încoace. Ţara nu sunt oamenii politici, ci cetăţenii ei toţi, şi tot ce înseamnă acest pământ. Toate relele din România şi din lume vor dispare odată cu Băsescu, după cum sugerează derbedeii de presă, fără teamă şi ruşine, dar când toată România va fi pe mâna lui Patriciu – SOV – Voiculescu, atunci ea merită să fie iubită? Ce să mai spunem despre aberaţia „toţi care au furat-o sunt acum cei care o şi conduc”, din care se deduce clar că cei care nu conduc sunt cei cinstiţi, care nu au furat nimic, adică taman cei care trag sforile şi, acum, conduc de facto opoziţia. Patriciu – SOV – Voiculescu, ăştia toţi, în opinia argaţilor tonomaţi, sunt cei fără de pată? „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” a zis J.F. Kenedy. Chestiunea asta nu vor s-o analizeze idioţii, că de, lui SOV nu i se prea potriveşte, şi nici lor, tonomaţilor, care stau zilnic cu mână întinsă, aşteptând să le cadă ceva de la stăpânul, din cuvântul căruia nu ies. Cum poate o slugă să vorbească despre dragostea de România, când ea nu iubeşte decât blidul zilnic? Oricât de grele ni se par vremurile de azi, sunt incomparabil mai bune, faţă de ce au trăit părinţii, bunicii şi strămoşii noştrii. Dacă ei au trăit şi au luptat în această ţară, o putem şi noi face. Depinde de noi să trăim mai bine, atât prin efortul de zi cu zi, cât şi prin atenţia pe care o vom da la alegerea şi supravegherea celor care ne conduc. Merită să ne amintim cuvintele lui Tudor Vladimirescu: „Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor”.
Romeo Popescu