S-au împlinit 23 de ani de la intervenţia violentă a forţelor de ordine şi a minerilor asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în 13-15 iunie 1990. Acela a fost momentul când Iliescu a schilodit naţiunea română, ireversibil, pentru încă 50 de ani. Lumea voia fără comunişti, dar după cum vedem şi astăzi tot ei sunt la putere. Atunci, democraţia a fost spartă de bâtele lămpaşilor chemaţi la Bucureşti de preşedintele ţării.
Deşi a câştigat alegerile cu sprijinul comuniştilor, Hitler nu era mulţumit. Mai rămăsese o mică opoziţie reprezentată de câţiva deputaţi. Iar Hitler nu suporta aşa ceva. Pentru a distruge orice urmă de opoziţie, a înscenat arderea Reichstagului şi a distrus orice urmă de opoziţie. La fel a procedat şi Iliescu cu ajutorul televiziunii. A înscenat un război civil, ca pretext pentru aducerea minerilor şi distrugerea opoziţiei. Reportajul cu elicopterul care arata capitala în flăcări, a speriat ţara. Acesta a fost scenariul similar cu al lui Hitler pentru întărirea partidului unic.
23 de ani şterşi din viaţa noastră, o ţară pârjolită ca după un atac al tătarilor şi niciun viitor. Încă la acea dată puteam să scăpăm de democraţia originală şi de capitalismul de cumetrie instaurate de comunistoidul Iliescu. Au venit însă bâtele care au instaurat teroarea şi moartea şi frageda democraţie a fost răpusă. Aşa s-a ajuns ca astăzi România să se afle tot în mâinile comuniştilor şi securiştilor, deghizaţi în democraţi uslamişti şi tot sub conducerea, din umbră de-astă dată, a bătrânului bolşevic Iliescu. Majoritatea românilor n-au reacţionat normal la ceea ce s-a întâmplat, de fiecare dată, când au venit minerii. Manipulaţi şi prostiţi prin TVR, românii n-au văzut sau n-au priceput ce li se pregăteşte de gaşca de trădători comunişti.
Azi, poate, mulţi regretă uşurinţa cu care s-au lăsat prostiţi. Răul din acele zile s-a multiplicat, s-a însutit. Totuşi, de ce nu se spune că minerii au fost primiţi cu urale şi aplauze de bucureştenii de rând mai ceva decât Armata Roşie în ’45? De ce nu se vorbeşte despre mesajele de încurajare pe care le-au primit minerii din toată ţara? De ce nu se spune că 90% dintre români îi susţineau pe mineri în demersul lor şi pe protestatari îi considerau nişte derbedei? Eu am trăit acele vremuri. Ştiu exact ce s-a întâmplat. Termenul „Mineriadă” desemnează un fenomen strict românesc, cum nu s-a petrecut nicăieri în altă parte din lume. În schimb, noi am avut parte de şase astfel de evenimente: patru sub Ion Iliescu, două sub Emil Constantinescu.
Cel mai sângeros dintre toate a fost cel de-al patrulea, înregistrat în iunie 1990. Groaznicul eveniment avea să stopeze brusc valul de simpatie occidental, de după Decembrie 1989, şi să dea România înapoi cu decenii. S-a folosit exact scenariul prin care a fost instaurat comunismul în România în 1945. Acestea au fost şi metodele prin care s-a instalat la putere guvernul Petru Groza în ’45. Şi, atunci, tot cu ajutor de la ruşi. Atitudinea Rusiei faţă de România a fost întotdeauna fie să ne ocupe ţara (ori s-o controleze) fie s-o destabilizeze, dacă nu o poate ocupa ori controla.
În iunie 1990, la Timişoara, erau cazaţi, la hotelul Timişoara, 50 de ofiţeri KGB care coordonau mişcările serviciilor secrete române şi ale armatei române în Banat. Cine îi protejează acum pe vinovaţii de crimele din 13-15 iunie? Noi, noi românii, pentru că nu suntem uniţi. Nu ne interesează durerea, suferinţa altora, ne mulţumim că nu ni s-a întâmplat nouă. Suntem egoişti, indiferenţi, apatici, ne mulţumim cu minciunile pe care ni le spun politicienii, cu un puţin pe care ni-l stabilesc ei, după criterii numai de ei ştiute. Nu vrem, nu putem să luptăm pentru adevăr şi dreptate, nu suntem în stare să ducem o luptă până la capăt. De asta am şi ajuns ca azi să fim conduşi de aceiaşi care ne-au ciomăgit şi umilit în iunie 1990.
Dacă pe locul unde în ’90 au murit români nevinovaţi, Iliescu şi gaşca lui ar face acum o masă mare, mii de pomanagii, de români care nu gândesc decât cu burta, ar merge să întindă mâna, să primească mici şi bere şi zâmbete ipocrite de la călăi, de la cei care au reuşit să nimicească în noi spiritul uman. Criminalii nazişti au fost vânaţi şi aduşi în faţa justiţiei şi după 50 de ani de la terminarea războiului. De la mineriade au trecut numai 23 de ani. Nu e prea târziu ca Iliescu, membri ai guvernului sau lideri ai minerilor şi chiar dintre mineri să fie aduşi pentru o judecată cinstită pentru crimele comise şi subminarea democraţiei. USL seamănă cu ceapa. Iliescu este miezul. Ca să ajungi până la el, trebuie să dai la o parte celelalte foi de ceapă. În timp ce faci asta, te ustură şi îţi dau lacrimile. Operaţie grea. Şi migăloasă. Mai cureţi un strat, mai laşi o lacrimă! Dar ceapa asta trebuie “curăţată” odată pentru totdeauna. S-a plâns destul!
ROMEO POPESCU