Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Din fruntea bucatelor, în fundul gropii, pas cu pas

Moto: „Adrian Năstase m-a convins să intru în politică, Tony Blair m-a învăţat cum să fac politică” – Victor Ponta

Politica dâmboviţeană ne oferă, săptămână după săptămână, scandaluri la nivel înalt. Acum, în scenă, se află “mita” mascată primită de Victor Ponta, pe când era liderul PSD, pentru aducerea unui politician european foarte cunoscut care să-l susţină. El ar fi primit, prin interpuși, 220.000 de euro, de la omul de afaceri Sebastian Ghiță, bani necesari să-l aducă pe fostul premier britanic, Tony Blair, în România. În schimbul acestei sume, Ghiță ar fi fost pus pe listele electorale ale unui colegiu din Prahova. Pentru desemnarea drept candidat pe listele PSD, Ponta, în calitatea sa de președinte al partidului, și-a folosit autoritatea. Cei doi premieri erau colegi în “Clubul de la Dubai” şi nu mai miră pe nimeni de ce Blair a răspuns favorabil invitaţiei. Şi uite unde a ajuns Ponta!

Săracul Dottore, ar trebui să scrie şi el o carte acolo, ca Iohannis, ceva de genul “Din fruntea bucatelor, în fundul gropii, pas cu pas”. Şi ar trebui să se grăbească, să nu o scrie altul înaintea lui şi el să fie nevoit să plagieze. Ca de obicei. Cât de jos e jos, şi cât de jos poate să cadă acest “Rică fante de Obor” care se pregătea (sau fusese pregătit) să ajungă preşedinte? Şi câţi ca el, nu au căzut, încă şi nu au plătit, încă. Dosarul va fi unul exploziv şi va arunca în aer atât scena politică internă, dar şi cea internaţională.

Ponta și Ghiță au fost puși, deja, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu Victor Ponta l-a pus pe Sebastian Ghiţă pe lista candidaţilor la alegerile parlamentare din 2012, deoarece nominalizările erau făcute de organizaţiile judeţene. Hai, domn’ Dragnea, lasă-ne cu poveştile astea! Ce, pe Agamitţă Dandanache l-a numit organizaţia? N-a venit numirea „prin telegraf” de la centru? Adică greu i-o fi fost ex-ului să dea un telefon, fax, e-mail către cel ce definitiva colegiile ca să-i asigure locul lui Ghiţă? Şi apoi, noi n-am uitat că, după „succesul” de la prezidenţiale, “reuşitul” l-a plimbat în Dubai.

Cine i-a cumpărat şampanie de 800 euro sticla? Cine altul decât prietenul Ghiţă. Unde e preaslăvit ex-ul în fiecare seară? Unde se simte el ca peştele în apă? Nu la RTV-ul prietenului Ghiţă? Acum cred că încep să-l înţeleg pe Dragnea care îl ţine „în vestiar” pe Ponta. Să nu credeţi că Dragnea n-are şi el informatori în DNA şi că nu e la curent cu existenţa anumitor dosare. Că nu le poate influenţa, e altă poveste. Acum, absolut motivat, Dragnea se va delimita clar de un candidat la parlamentare pus sub control judiciar. Nulităţile politicii dâmboviţene au nevoie de sprijinul imagistic al marilor personalităţi europene. Altminteri rămân ceea ce sunt. Nimicuri.

Găselniţa PSD, această creatură imbecilă şi ţâfnoasă care ne-a vândut cazahilor şi a amânat negocierea reală cu OMW Petrom, îşi dădea seama că este doar o imensă Bulă politică. Aşa că a aruncat cu banii românilor ca să dea mâna cu Tony Blair în faţa televiziunilor cumpărate şi a aparatelor foto prin care să se ridice, astfel, la nivelul profesioniştilor europeni. Nu i-a mers. Prea era convins că golul său interior suplineşte substanţa umană care-i lipsea cu desăvârşire.

Acum, Nimicul a început chiar să-i respecte pe procurorii care i-au dibuit sforăriile. Lucru mare, pentru ipochimen, care avea cuvinte atât de urâte despre tagma din care provine, tot prin mijloace înşelătoare. Parcă că-i stă mai bine acum, când este redus la dimensiunile reale!