Eveniment fără precedent la Palatul Victoria. Premierul a părăsit iritat o conferinţă de presă, după ce ziariştii l-au asaltat cu întrebări punctuale, extrem de precise, la care nu a putut răspunde. Tema întrebărilor incomode: decizia Curţii Constituţionale privind Memorandumul încheiat de guvern cu compania kazahă Rompetrol şi majorarea accizelor la carburanţi. După ce şi-a finalizat expunerea, în care-l blama (evident!) pe preşedintele Traian Băsescu, Ponta a fost înghesuit cu întrebări care au surprins prin inconsistenţa răspunsurilor sale. Privind în pământ şi muşcându-şi buzele, el a recunoscut că majorarea accizei la carburanţi a avut drept scop plata unor drepturi salariale, nu construirea unor autostrăzi, aşa cum declarase anterior. Premierul a suferit cea mai cumplită înfrângere din cariera sa. Nici când dormea în «Gare du Nord», la Paris, nu a fost atât de umilit. Nici nu știți ce-ați pierdut! Rar mi-a fost dat să văd atâta prostie într-un corp omenesc ca la Victor Ponta. Cu atât mai mult că e premierul României. A fost făcut praf de aproape toți jurnaliștii, care l-au lovit din toate părțile, pe toate subiectele, lăsăndu-l fără grai! Întrebările ziariştilor, precise ca un ceas elvețian, tăioase ca oțelul suedez, dar elegante ca melonul britanic, l-au scos pe Ponta din țâțâni.
Am vizionat conferinţa de presă pe Internet. Niciodată nu l-am văzut pe Victoraş atât de disperat. Nu știa cum să scape din capcană: își mușca buzele, își zbura ochii în toate părțile, se fâțâia de pe un picior pe altul. Spre final, masca de politician matur, tencuită în ani, cu migală și perseverență la școala de actorie Iliescu & Năstase, i se crăpase de tot. Sub tirul necruțător al întrebărilor, Victor Ponta a arătat că a ajuns premier al României doar printr-un accident nefericit al istoriei. Până la acest eveniment, se știa că e tufă la Economie. S-a demonstrat, însă, că habarnamismul său este universal.
Până la sfârşitul săptămânii trecute, bunul simț ne îndemna să credem că Ponta măcar la Drept se descurcă, dacă nu strălucit – doar nu este doctor, zău! – totuși, decent, de vreme ce a ajuns procuror. Aiurea! Știe tot atâta Drept câtă Sanscrită știu eu. Dovadă, conferinţa de presa. Ponta a răspuns jurnaliştilor exact aşa cum ştie el cel mai bine: „Habar nu am”. S-a făcut de ruşine şi nu îşi mai găsea cuvintele ca să poată minţi, aşa cum face el, cu zâmbetul pe buze, de fiecare dată. Ziariştii au fost deştepţi. Au ştiut ce să întrebe. Despre Ponta nu se poate spune acelaşi lucru. El n-a ştiut ce să răspundă la nicio întrebare. După ce ziariştii prezenţi la Palatul Victoria l-au ridiculizat cu întrebări absolut banale, dar de bun simţ, cum se simt, oare, cei 7,4 milioane de români (să amintesc, oare, ce spunea Ţuţea: „Am făcut 16 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi”?) care au votat ca drogaţii (ca orbii sau ca beţii, orbeţii), să-i vadă în toată splendoarea lor pe Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Oprişan, Nicolescu, Niţă, Şova, Nichita, Dragnea şi cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Victoraş Ponta (Naumovici).
Ponta mi-aduce aminte de bătrânul puşcăriaş de meserie, dintr-un roman de Ilf şi Petrov, Ostap Bender. Puşcăriaşul deschide o falsă întreprindere – „Coarne şi copite”, ca să fraudeze statul. În prima zi, primeşte vizita unui personaj care îi propune să-l ungă pe el director la „Coarne şi copite”, dar Ostap Bender refuză, la început, până când bătrânul puşcăriaş îi spune „Te văd om cu carte, frumos şi deştept, om de viitor, tovarăşe Ostap! Chiar vrei să faci puşcărie? Eu sunt omul potrivit pentru funcţia de director şi voi face puşcărie în locul tău”! Aşa că a fost pe loc uns… prim ministru, de către baroni – pardon, director, în romanul menţionat! În buna tradiție dâmbovițeană, ceea ce s-a petrecut la conferința de presă nu va avea nici o consecință asupra „protagonistului”.