Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 25 noiembrie 2013

Fostul director Daniel Băviţă este pe cale să se întoarcă, pe cai mari, la conducerea Hidroelectrica Vâlcea • Surse din cadrul IGPR ne-au informat că pe adresa inspectoratului general a sosit o adresă emisă de comanda IPJ – Vâlcea • Dorinţa lui Emilian Frâncu de a controla toată presa din Vâlcea se apropie de realizare • Seria de articole din VOCEA VÂLCII care au vizat activitatea aproape infracţională a directorului BRD Vâlcea, Constantin Georgescu, nu a rămas fără ecou • Mitropolia Olteniei tinde să devină aripa atomică a Bisericii Ortodoxe Române • Surse de venit mai mari pentru protejatul lui Frâncu, Damian Mitu

• Fostul director Daniel Băviţă este pe cale să se întoarcă, pe cai mari, la conducerea Hidroelectrica Vâlcea. Surse bine intenţionate din sistemul Hidro ne-au informat că este doar o chestiune de timp până când directorul dat la o parte într-o manieră cel puţin discutabilă va reveni la conducere. Ne aducem aminte cum s-a inflamat întreaga clasă politică locală când s-a produs schimbarea, în urmă cu o lună de zile. Deputatul Buican l-a acuzat pe președintele CJ Ion Cîlea, dl Cîlea pe deputatul PNL Dobrinescu, iar acesta din urmă s-a jurat că nu are nicio legătură cu această afacere. Mai mult, dl Cîlea l-a dus pe nedreptățitul Daniel Băviţă la ministrul Niţu, care să-i confirme acesta că nu el l-a schimbat. O nebunie, care se pare că e departe de a se fi încheiat, din moment ce cele două tabere îşi ascut săbiile pe sub masă. Aşteptăm cu interes să vedem cine câştigă şi în cât timp ajunge numirea lui Dniel Băviţă la Vâlcea. Ar fi un act reparatoriu și democratic. Sperăm să nu se împotmolească re-numirea pe Dealul Negru!

• Surse din cadrul IGPR ne-au informat că pe adresa inspectoratului general din capitală a sosit o adresă emisă de comanda IPJ – Vâlcea, prin care inspectorul-şef Florian Marin a prezentat drept ziare neserioase, de scandal şi tendenţioase publicaţiile Vocea Vâlcii, Indiscret în Oltenia, electronicul Radical Online şi Ziarul de Vâlcea. Fără a avea nici o acoperire a afirmaţiilor, comisarul-sef „a luat hora înainte” pentru a decredibiliza articolele de presă prin care se aduc critici şi acuzaţii oamenilor legii şi slabului management profesional dovedit de comandant. În consecinţă, în teritoriu se manifestă acte revoltătoare de indisciplină, pentru că, s-a dovedit, slaba comandă duce la slaba execuţie şi la multă indisciplină. Cazul prezentat de noi, legat de atitudinea necivilizată a şefului de post din comuna Şirineasa faţă de medicul localităţii a avut un final demn de expresia (clișeu) care desemnează „ţapul ispăşitor” – acarul Păun. Când medicul localităţii a fost invitat la declaraţii, la sediul Inspectoratului din Rm. Vâlcea, un ofiţer anchetator (?) a întrebat care este poliţistul de la Postul Şirineasa cu o comportare civilizată, educat, cu respect pentru munca ce o prestează si prezent, zi de zi, la serviciu, a primit un răspuns ferm: agentul Bogdan Dumitraşcu. Şi, drept recompensă, acesta a fost mutat la postul din comuna Popeşti, în locul său fiind adus un alt poliţist, dar cu atitudine de miliţian, desconsiderat de locuitori din zonă. Iată managementul profesional al comandantului instituţiei poporului! Pe acest fond, dar şi prin alte incidente comise de poliţiştii vâlceni, ne întrebăm ce rost mai are această instituţie? La Vâlcea, Poliţia nu apără nici bunurile şi nici persoana. Dacă mergem la o firmă privată angajând-o să ne apere bunurile şi persoana, firma o face. Aceasta este una din ideile desprinse dintr-un sondaj în curs de desfăşurare în judeţ, având ca temă relaţia Poliţie – cetăţeni. La finalizarea sondajului statistic, rezultatul va fi trimis la IGPR, pentru a dovedi că nimeni nu are nimic cu instituţia condusă de Florian Marin şi nici cu acesta (cândva, credeam că ne este prieten!), ci cu managementul slab manifestat sub comanda sa, tolerant sau, de la caz la caz, absenteist. În faţa răspunsurilor cetăţenilor la sondaj, calomnia înaintată la IGPR despre cele trei ziare din judeţ se va dovedi gratuită, tendenţioasă şi neserioasă. De cartier!

• Dorinţa lui Emilian Frâncu de a controla toată presa din Vâlcea se apropie de realizare. Deocamdată, primarul nostru a reuşit performanţa de a controla două televiziuni locale: Vâlcea 1, care ştim cu toţii că este televiziunea sa de suflet, şi, mai nou, TV Etalon, care acum este controlată de Iulian Margu. Relaţia de prietenie dintre Frâncu şi Margu s-a întărit în perioada când Margu a vândut acţiunile de la Etalon lui Valentin Iliescu. În acea perioadă, Iulian Margu chiar a lucrat pentru Vâlcea 1, la câteva filme documentare.

• Seria de articole din VOCEA VÂLCII care au vizat activitatea aproape infracţională a directorului BRD Vâlcea, Constantin Georgescu, nu a rămas fără ecou în rândul celor care au avut de-a face, într-un fel sau altul, cu acesta. Publicăm, în această rubrică, doar unul dintre numeroasele mesaje on-line, pe care le-am primit pe acest subiect, mulţumindu-le tuturor celor care ne-au scris. Îi asigurăm pe aceştia că suntem foarte atenţi la mişcările directorului Georgescu şi în scurt timp, vom reveni cu o amplă anchetă. „Am citit articolul d-voastră şi încă nu ştiţi nimic despre acest Escroc Directorul Constantin Georgescu de la BRD Valcea. Acest Escroc este din Drăgăşani şi are să îmi dea suma de 10.000 Euro de 2 ani de zile. Acest individ s-a împrumutat cu sume mari de bani de la mai multe persoane din Drăgăşani. Acest nenorocit de mult trebuia să ajungă la Puşcărie… Mâna dreaptă a acestui escroc care îi găsea clienţi pentru credite şi lua comisioane se numeşte Budan Cristian din Drăgăşani, poreclit Neaca. Aceşti 2 escroci au păcălit multe persoane cu sume de bani. Escrocul Budan Cristian din Drăgăşani este de ani de zile săgeata D-lui Pârvu Cristian, acesta fiind arestat, mama lui fiind notăriţă în municipiu Drăgăşani, doamna Pârvu… Budan Cristian a ridicat sume mari de bani din multe tari pentru Pârvu Cristian, acesta a păcălit pe Internet sute de străini prin licitaţii fictive… O sa mai revin cu detalii despre aceşti 2 escroci ai judetului Valcea” – ne-a scris o cititoare din Drăgăşani. Am tipărit textul, așa cum ne-a fost trimis.

• Mitropolia Olteniei tinde să devină aripa atomică a Bisericii Ortodoxe Române. Conform unor surse din apropierea mitropolitului Irineu acesta se pregăteşte să îşi investească averea agonisită în acţiuni la Nuclearelectrica SA. Originar din Perişani, IPS Irineu nu pare străin de apariţia în zona de Nord a Vâlcii a controversatului om de afaceri Frank Timiş. Cum munţii Cozia adăpostesc o importantă rezervă de uraniu, este de înţeles de ce mitropolitul pare pregătit să preia controlul, printr-o firmă satelit, asupra Centralei Nucleare de la Cernavodă. Nu doar biserica pare interesată de această afacere ci şi premierul Victoraş Ponta. Acesta şi-a trimis şefa de cabinet în AGA Nuclearelectrica pentru a ţine un ochi asupra tranzacţiilor cu acţiuni ale companiei. De aproximativ o lună, un prim pachet de acţiuni, reprezentând 10% din totalul acţiunilor companiei, a fost listat pe Bursa de Valori Bucureşti.

• Surse de venit mai mari pentru protejatul lui Frâncu, Damian Mitu. Pe lângă suma alocată direct din bugetul primăriei pentru organizarea spectacolelor de 30 noiembrie, 01 decembrie şi 06 decembrie în centrul oraşului, Mitu va culege şi o serie de sponsorizări grase de la câţiva agenţi economici. Partea mai interesantă este că aceştia sunt şantajaţi fără milă de către emisarii lui Frâncu. „Colindul” inspectorilor zonali trimişi să producă sponsorizări sună cam aşa: „Vrei să mai ai lăzi frigorifice, frigidere pe domeniul public? Pune mână şi scoate banii”. Până acum două companii mari au închis ochii şi au scos banii ceruţi cu tupeu maxim.

• Pataliputra