Ultimul act politic al piesei de teatru expusă în văzul publicului de toate genurile, s-a jucat săptămâna trecută. Încrâncenarea de a prinde un loc de europarlamentar, când absolut nimic nu îl recomandă pentru un astfel de post, ba există chiar sentinţe judecătoreşti care i se opun, e cel mai bun indiciu pentru omul care a ajuns un mare actor. Liberalul Mircea Diaconu! Fostul ministrul al culturii a venit, miercuri seara, la Biroul Electoral Central, pentru a-şi depune listele de semnături de la cetăţeni în favoarea candidaturii sale ca independent pentru Parlamentul European. La depunerea listelor a asistat şi stegarul dac, Cezar Avramuţă, care flutura drapelul naţional al României. Şobolanul Mircea Diaconu a mirosit caşcaval europarlamentar. Lupta pentru o pensie europeană îl împiedică pe actoraş să doarmă. Semnături strânse degeaba. În final, „stegarul” va vinde hârtiile cu semnături unui centru de colectare pentru a mânca şi el o ciorbă şi un desert.
Diaconu s-a degradat grotesc sub impulsul dorinţei de a câştiga bani. Din aviditate şi-a pus soţia pe post nemeritat, controlat de el, din acelaşi motiv s-a băgat în Parlament în loc să se dedice meseriei de actor, din acelaşi motiv se agaţă, ca şi Adrian Severin, de postul de europarlamentar, aducător de bani cu mult peste ce-i oferă propria meserie. Penibil cum se poate degrada un artist, când este descompus de obsesia banilor! În loc să dea autografe, actorul a cerut susţinere de la propriul public ca să încalce regulile. Majoritatea politicienilor sunt nişte diletanţi în politică, nişte oportunişti. Dacă politica nu le-ar oferi bani, privilegii, afaceri, ci doar un salariu normal, câteva mii de lei, nimeni nu s-ar avânta în politică. Cum Mircea Diaconu a strâns o sută de mii de semnături în trei sau patru zile, problema este complicată rău de tot. Şi am înţeles că este vorba şi de intelectuali, oameni de cultură, inclusiv familii întregi din străinătate, deci oameni cu oarece pretenţii.
Nu cred că au semnat pe acele liste doar muncitorii de la IMGB care muncesc şi nu gândesc. Nu ştiu cine are comportament mai halucinant, Mircea Diaconu care, poate, aşa vrea el să protesteze şi să demonstreze ceva, sau cei o sută de mii de oameni care au semnat pentru el? Şi acest lucru arată, din păcate, în ce hal de dezbinare am ajuns. Nu este bine. Nu este bine deloc. Diaconu îşi joacă rolul vieţii, rolul de pomanagiu pe care l-a avut în Filantropica. Cam nasol când confunzi lumea reală cu cea de pe scenă şi când te crezi vedetă de neînlocuit! Mircea Diaconu a făcut un pas greşit… ceva gen Tăriceanu.
Dacă ai fost o viaţă liberal, nu te poţi schimba după cum bate vântul. Liberalismul este o ideologie şi un mod de viaţă. Singura lui vină este prostia. Orbit de fudulie şi lăcomie, nemernicul cabotin nu înţelege că legea e lege, chiar şi pentru el, marele purtător de tavă, căruia i se potrivesc perfect rolurile de neghiob. Dacă ajunge, prin vreun tertip, europarlamentar, ne-am mai pricopsit cu un gunoi, lingău al varanului la Bruxelles. A ajuns personificarea a tot ceea ce a produs mai urât societatea românească. Un fel de plagiator mai mic, o nulitate cu aere de mare actor, un turnător, o lichea comunistă, un farsor, un ipocrit parşiv fără demnitate.
Nu a interpretat roluri de comunişti în filme, dar a interpretat unul în viaţa reală, chiar din facultate, anul doi, când s-a alăturat lor din „convingere”, la cerere, ca după aia să poată face parte din comitetul care decidea repertoriile în teatre şi putea, în principal, să aleagă ce-i folosea lui. Ştiu, au fost mulţi ca el şi în toate domeniile. Asta nu vine însă decât să sublinieze caracterul acestui Dinu Păturică al zilelor noastre. Din păcate, România (ca multe alte ţări, de altfel) nu a depăşit nivelul de cultură politică al lui „da ce, io-s mai prost ca ăla?”. Este ceea ce-l mână-n luptă şi pe Mircea Diaconu. Responsabilitatea politică, dincolo de ameţitoarea sumă de 7000 de euro/lunar, nu mai contează!