Începutul de an nou, nu ne aduce nimic bun sau nou. Ba, aş spune, se strânge şurubul şi viaţa grea a românilor de acum începe. Politicienii stau cu toţii cap în cap şi caută soluţii să rămână/ajungă la putere, în lumina alegerilor care se apropie, parlamentarii transpire ca să-şi conserve scaunul din Parlament iar singurul demnitar care nu-şi vede existenţa politică pusă în pericol, preşedintele Klaus Iohannis, stă liniştit în Cotroceni şi execută cu promptitudine ordinele primate de la noua Înaltă Poartă. Scriam în editorialul trecut că acum ne închinăm şi primim ordine de la Poarta Americană, dar şi de la UE, pentru că impresia mea este că încă mai există imperiul austro-ungar.
Băncile sunt ale austriecilor, petrolul este al lor, pădurile sunt ale lor. Şi pentru că am amintit de păduri, Administraţia Prezidenţială ne-a informat că Guvernatorul Facebook – alias preşedintele Iohannis – a promulgat legea prin care defrişările ilegale sunt incluse în cadrul ameninţărilor la securitatea naţională. Bun, şi cu ce se schimbă situaţia? Mai există o lege împotriva defrişărilor ilegale. Încă o dată se dovedeşte, dacă mai este nevoie, că nu se vrea a se face nimic vizavi de distrugerea şi jaful pădurilor din România.
Este absolut criminal să pierzi vremea cu tot felul de legi de umplutură şi fără valoare şi să nu te ocupi de corupţia generalizată din instituţiile statului care patronează de 25 de ani devalizarea pădurilor din această ţară. Legea defrişărilor ilegale a fost iniţiată în campania împotriva tăierilor ilegale, în urmă cu trei ani, de echipa emisiunii “România, te iubesc”, iar, acum, liberalii îşi revendică paternitatea ei pentru că 50 de parlamentari PNL au cerut ca defrişările ilegale de păduri pe suprafeţe mai mari de un hectar să fie considerate printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale. Fiind trecută la capitolul ameninţare a securităţii naţionale, intră direct pe lista scurtă a SRI.
Nu înţeleg cum vor fi protejate mai bine pădurile patriei dacă acele defrişări care încălcau o lege vor încălca de acum înainte două legi. Totuşi, infractorii nu vor încălca două legi, ci numai pe cea iniţială. A doua lege nu face decât să încadreze fapta de la prima lege la ameninţare la securitatea naţională. Asta dă mână liberă băieţilor cu ochi albaştri să pună microfoane în păduri. Sau în camioane. Sau… unde cred ei că sunt infractori. Nu ai cum să încalci o lege care încadrează o faptă. Sensul dat de acţiune or inacţiune dă liber la haos. Caragiale dacă mai trăia avea material destul pentru o mie de ani. Acum să vedem adevăraţii oameni de caracter. Măcar în ultimul ceas, îmi doresc să-i văd pe cei care şi-au bătut joc de pădurile noastre că vor răspunde în faţa legii.
Bineînţeles, doar austriecii au voie, în continuare, să aducă atingere siguranţei naţionale, că de, aşa cum am mai spus, impresia mea este că încă mai există Imperiul austro-ungar. După faza cu legea pădurilor, cu legea dării în plată, a venit acum, la început de an, şi legea care prevede interzicerea reclamelor explicite pentru medicamente la radio şi televiziune, precum şi interzicerea totală a publicităţii pentru medicamentele care se eliberează cu reţetă, adoptându-se norme mai restrictive sau cu un conţinut diferit decât cele recomandate de UE. Ceea ce pe mulţi ne face să ne întrebăm: pentru cine lucrează Iohannis? O să îi reamintim la următoarele alegeri, că nu lobiştii l-au pus pe el preşedinte. Oricâte defecte a avut Traian Băsescu, el a fost cu multe clase peste actualul preşedinte, expirat după 2 -3 luni de mandat. Pe Iohannis l-am votat pentru că nu se putea altfel, deci nu pot spune că regret, dar nici nu mă aşteptam la o astfel de prestaţie, absolut jenantă…
Lasă un comentariu