Prăbuşirea economică a României a început chiar din anul 2008, în timp ce premierul liberal Tăriceanu spunea că economia ţării “duduie”. Nimeni n-a vrut să audă şi să creadă despre prăbuşire. Acum e vremea plăţii. Revoluţia din 1989 s-a oprit la jumătate din cauza lui Iliescu. El a vrut să menţină sistemul socialist, noi am fost prea proşti şi slabi şi i-am permis. Azi, plătim cu toţii. La noi în ţară nu a avut loc practic o criză financiară, pentru că nu s-a prăbuşit nicio bancă, statul nu a dat capital băncilor private aşa cum s-a întâmplat în Vest, iar BNR nu a ajutat sistemul bancar cu lichiditate decât pe o perioadă scurtă. Amploarea crizei din România ţine de faptul că politicienii nu au realizat cât de periculoasă este o politică fiscală şi salarială (cu creşteri de cheltuieli în perioadă tulbure politic, în loc de economisire), iar populaţia a căzut în capcana iluziei că expansiunea economică va dura la nesfârşit. În Germania, am vizitat o firmă unde lucra un fost coleg de facultate. Mai erau şi alţi români acolo şi l-am întrebat pe patron dacă este mulţumit de români. Mi-a răspuns că la început nu a fost mulţumit, până s-a prins că nu trebuie să lase doi români unul lângă altul. Pe acest fond şi observând realitatea de la noi acasă, convingerea mea este că aproape nimic nu merge bine în România, cu români la timonă, fără management străin. Şi asta nu din cauză că românii sunt manageri atât de slabi, ci pentru că noi romanii contestăm orice manager, bun sau slab. Nu sunt de acord cu ideea că singura şansă a viitorului României este un preşedinte străin, un prim-ministru străin, miniştri străini, directori de spital şi şcoli străini. Şi asta pentru că doar Iisus, dacă vine premier, mai poate scoate România din criză, devenind evident că un guvern mai slab ca acesta de acum nu a fost niciodată în ţara noastră, asta şi din cauza crizei. De concordie politică, liderii politici actuali, nu au auzit. După ce au “pregătit” o vară întreagă aşa-zisa moţiune de cenzură “populară”, în speranţa dărâmării Cabinetului Boc, “vinovat” de toate relele statului profund social construit de Iliescu în urmă cu 20 de ani, Antonescu şi Ponta au început să se atace reciproc. Motivul: nu au fost în stare să închege o majoritate solidă în jurul unui posibil Cabinet alternativ. Pe de altă parte, coaliţia Grivco a mai primit o lovitură sub centură după ce liderii PDL-UNPR-UDMR au decis ca parlamentarii lor să participe la dezbaterile moţiunii, dar să nu-şi exprime votul, spre disperarea lui Ponta, care s-a văzut în situaţia de a utiliza “planul de rezervă” ce constă în… “stimularea presiunii străzii”. Ne aflăm într-un cerc vicios, populaţia activă nu vrea să muncească în ţară, mai ales în sistemul privat, unde se produce plus valoare, din cauza salariilor mici. Aşa că preferă să folosească supapele UE, muncind pe alte meleaguri pe salarii mult mai mari. Neavând producţie, statul nu îşi poate plăti pensionarii, nici bugetarii, nici asistaţii sociali. Deci pentru a sparge acest cerc vicios este necesar ca statul să creeze condiţii pentru funcţionarea sistemului privat, singurul care mai produce valoare adăugată. Asta înseamnă taxe mici pe forţa de muncă, sistem fiscal stabil. Însă statul plăteşte o armată de controlori pentru firmele private pe care le priveşte ca pe un duşman. Vă amintiţi de anii ’90? Vă amintiţi cum sute de mii de oameni urlau săptămânal în stradă, nimeni nu mai muncea, iar investitorii străini râdeau când auzeau de România? Vă amintiţi de economia paralizată, de salariile de 50 de dolari şi de inflaţia de 300%? Ei bine, atunci nu era cea mai puternică criză economică din ultimii 80 de ani. Acum este! Iar când o ţară se zvârcoleşte în dezordini civile, când statul nu mai are nicio autoritate, se găseşte întotdeauna cineva care să facă ordine cu forţa. Poate dictatura! Ca să evite falimentul şi haosul, un guvern ar trebui să facă 3 miracole: • să producă minimum 80 de miliarde de euro, atât cât îi trebuie României ca să poată plăti în acelaşi timp salariile şi pensiile (28 de miliarde), datoria externă din 2011 (12 miliarde), şi să relanseze economia. De unde? • să nu fure nici 1 euro timp de circa 10 ani, cât va dura reconstrucţia României. Fiindcă vorbim de Isus, să zicem că partea asta e rezolvată. • să-i pună pe români la treabă. Ăsta e un miracol şi mai greu decât să faci rost de bani. 6 milioane de români sunt pensionari (aproape jumătate au pensii anticipate, obţinute prin fraudă). Există vreo şansă ca gaşca PDL-PSD-PNL să facă măcar unul singur din miracolele astea? Evident, nu. Şi oricum, unul ar fi insuficient. Dacă nu se produc toate trei, România se prăbuşeşte, în 2011. Guvernul Boc nu trece iarna. E adevărat că în toată Europa lumea e nemulţumită. E adevărat că şi Obama a fost huiduit la ultima ieşire în public. E adevărat că tăierile de pensii, salarii şi ajutoare sociale vor continua peste tot şi că majoritatea guvernelor vor rămâne la putere, în pofida protestelor. Dar nu şi în România. De ce? Pentru că nimeni n-a acuzat guvernele respective că fură din banii statului, în timp ce oamenii mor de foame. Chiar dacă îl înjură, americanii au încredere în corectitudinea lui Obama. Germanii au încredere în Angela Merkel. Englezii, în David Cameron şi în Osborne. Încrederea în lideri e esenţială în vremuri grele, de criză sau război. Iar în Emil Boc şi PDL, românii nu mai au încredere. Şi nu mitingurile opoziţiei sau sindicatele or să dărâme guvernul. Pentru că oamenii nu dau doi bani nici pe opoziţie, nici pe sindicate! 20 de ani, au furat toţi cât au putut. Am tot sperat, în ultimele 8 luni, că PDL nu e aşa de inconştient încât să întârzie reforma statului social şi crearea unui stat capitalist. Era evident pentru oricine, că România a ajuns la limita de rupere. Iar întârzierea reformei însemna clar, că statul se va prăbuşi, cu clasa politică cu tot. Dar am sperat degeaba. PDL n-a mişcat un deget. Iar acum mă tem că e prea târziu. Romeo Popescu
Doar Iisus, dacă vine premier, mai scoate România din criză
