Motto: “Poţi să-i prosteşti pe unii oamenii tot timpul şi pe toţi oamenii un timp, dar nu poţi să-i prosteşti pe toţi oamenii tot timpul” – Abraham Lincoln
După Lovitura de stat din ’89, în lexicul românesc au apărut cuvinte noi, care mai de care mai interesante sau iritante. Vă mai aduceţi aminte de expresia “sinergia faptelor” lansată de tovarăşul Iliescu în discursul rostit cu ocazia unei şedinţe televizate a CPUN? Dar despre cuvintele “aparţinători” – rudele unui bolnav care-l vizitează pe acesta în spital şi “rezolvitori” – calitate atribuită elevilor care soluţionează problemele din culegerile de matematică, vă mai aduceţi aminte? Multe sunt născocirile noilor intelectuali ai ţării şi repede au intrat acestea în vocabularul celor care vor să arate că sunt “altceva”, că sunt oamenii unei noi epoci.
În ultimii ani, unul dintre cuvintele evidenţiate, este acela de “celeritate”. El este un cuvânt vechi (s-a aflat şi în DEX, pe vremea Cealaltă), numai că nu s-a prea folosit, sensul de iuţeală sau repeziciune care-l defineşte nu se aplica în procesele din instanţele comuniste, viteza desfăşurării termenelor unui proces fiind dictată de interesul conducătorilor de sub steluţa cea de sus care semnala biruinţa socialismului la oraşe şi sate. Dar în ultimii ani, s-a auzit foarte des despre celeritate şi, cu precădere, el a fost folosit în criticile aduse Puterii care-şi proteja infractorii trimişi în judecată de DNA, tergiversând astfel pronunţarea sentinţelor.
Judecarea cu celeritate a cauzelor se referă la judecarea operativă, rapidă, într-un termen rezonabil. De unde celeritate în procesul intentat preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea – Marian Oprişan care se judecă de 5 ani şi şase luni într-un dosar de corupţie şi Judecătoria Cluj-Napoca i-a dat, de curând, al 34 termen de judecată? De unde celeritate în cel al lui Nicolae Mischie – pentru luare de mită, cu 2362 de zile întârziere? De unde celeritate în cel al lui Şerban Mihăilescu, cu 2031 zile de întârziere ș.a.? Şi totuşi, la comandă, când vrea sforarul din spatele cortinei, se poate.
Pentru Elena Udrea, parlamentari care sunt nişte leneşi, au votat ridicarea imunităţii acesteia spre a fi arestată, la miezul nopţii şi, după numai o oră, în Monitorul Oficial, s-a comunicat soluţia. A urmat, bine’nţeles arestarea. Celeritate, nu? Celeritatea l-a lovit, până la urmă şi pe Victor Ponta, sforarul tuturor celor întâmplate împotriva solicitărilor DNA în Parlament (Vosganian, Chiţoiu, Şova, etc.). După ce i s-a încheiat ancheta, premierul a fost trimis în judecată, cu celeritate, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălare de bani.
Surse juridice spun că totul va merge pe repede înainte dar că soluţia va crea mari semne de întrebare privind conștiința juridică. Totuşi, trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta nu a atras după sine suspendarea lui din funcţie. Fiind vorba de fapte pe care le-a săvârşit înainte de a ocupa demnitatea publică, preşedintele Klaus Iohannis nu are pârghiile constituţionale pentru a lua vreo decizie.
Suntem ruşinea Europei. Un şef de guvern, cercetat penal, rămâne în funcţie, arătând o lipsă totală de demnitate şi o sfidare a românului de rând. Nicio ţară din acest continent, nu ar tolera așa ceva. Dar noi i-am ales, aşa îi merităm, cu lefurile nesimţite, pe care şi le-au votat singuri. Victor Ponta vrea cu orice preţ să demonstreze că poate duce anormalitatea dincolo de orice limită. Cu celeritate!
P.S.: În câteva zile va avea loc apelul în procesul lui Liviu Dragnea, liderul interimar al PSD. Dacă acesta va fi condamnat, înseamnă că avem justiţie adevărată în faţa căreia trebuie să ne ridicăm în picioare. În caz contrar, Sistemul şi Puterea au căzut la pace şi dreptatea o să vie când Vlad Ţepeş o să-nvie!