Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA se transformă în CHINA TOWN

O delegaţie formată din nouă reprezentanţi ai Provinciei Hebei din China au fost pentru două zile în vizită la Vâlcea. Chinezii au vizitat mai multe localităţi din judeţ şi sunt interesaţi să investească în agricultură şi în creşterea animalelor. Chinezii spun că sunt dispuşi să aducă în primă fază în Vâlcea aproximativ 100 de milioane de euro care să fie investiţi în construirea de ferme de păsări şi bovine. Asiaticii au avut o întâlnire la Consiliul Judeţean cu primari, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai instituţiei cărora le-au lansat invitaţia de a le întoarce vizita pe 18 mai. „Deja treburile sunt avansate, se discută intens pentru concretizarea colaborării, a unui parteneriat. Este în avantajul Judeţului Vâlcea, s-ar crea astfel locuri de muncă noi. Noi, autorităţile,trebuie să dăm dovadă de deschidere, să sprijinim astfel de demersuri. Avem avantajul unui potenţial mare al Judeţului Vâlcea în ceea ce priveşte agricultura şi creşterea animalelor. Vom vedea care este suma exactă pe care ei vor să o investească, în funcţie şi de ceea ce vor găsi pe teren. Cred că există atractivitate, trebuie speculată această idee pentru că Republica Chineză are capital şi noi avem nevoie de acest capital.”, ne-a declarat Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Primarii îi vor!

Primarii prezenţi la întâlnirea cu oaspeţii din China spun că abia îi aşteaptă să investească în localităţile lor. „Normal că sunt interesat pentru o eventuală colaborare,de asta am şi venit la întâlnire. Eu chiar mi-am propus ca la Bălceşti să aduc în acest an cel puţin unul sau doi investitori serioşi. La noi agricultura este principala activitate dar asta nu însemnă că nu vom accepta orice eventuală altă oportunitate pentru a-i aduce pe chinezi în localitatea noastră”, ne-a declarat Ion Curelaru, primarul Oraşului Bălceşti.
„Ţinând cont de oportunităţile economice pe care le poate oferi judeţul, eu spun că este bună această iniţiativă care îmi doresc să prindă viaţă. Sper ca delegaţia care a venit la întâlnirea de azi să transmită un mesaj pe care-l aşteptăm şi să promoveze eventualele investiţii pentru Vâlcea. E clar că lucrul cel mai important este să se facă noi locuri de muncă. În primă fază ar putea să fie peste 2500 de locuri de muncă, ceea ce este din start un lucru foarte bun. În judeţ avem un potenţial agricol foarte bun şi cred că asta îi poate încânta pe partenerii din China”, a completat Ion Bâzâc, primarul Oraşului Băbeni.
Anul trecut a mai fost prezentă la Vâlcea o delegaţie din China pentru a vizita Combinatul Chimic. Asiaticii au spus că sunt interesaţi de achiziţionarea Oltchimului, dar intenţiile lor nu s-au concretizat.