Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PNL îl tratează pe PONTA cu refuz

PNL răspunde prin purtătorul său de cuvânt, deputatul Ionuţ Stroe, la invitaţia lui Victor Ponta de a participa alături de PSD la evenimentul de luni, 27 aprilie a.c. de la Palatul Parlamentului, care marchează împlinirea a trei ani de la moţiunea de cenzură prin care a fost schimbat guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Invitaţia lui Ponta a fost tratată cu refuz de noii liberali, care acum fac echipă cu democrat-liberalii, printre care se află şi miniştri din cabinetul Ungureanu.

„E limpede pentru toată lumea că nu putem participa, alături de PSD, la un asemenea eveniment. Şi motivele sunt foarte multe. OUG 55 (n.r. – privind traseismul politic) este una dintre temele care despart agendele celor două partide. Ba, mai mult decât atât, încerc şi fac un efort să aduc aminte, de exemplu, de legea Roşiei Montana apropo de perioada USD, de rolul marginal pe care PSD-ul l-a atribuit PNL-ului în ecuaţia vechii guvernări, de poziţiile diferite pe care le avem în legătură cu justiţia în această ţară, de votul prin corespondenţă şi multe altele”, a afirmat deputatul Stroe, într-o conferinţă de presă.