Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Se pune piatra de temelie la Kaufland-ul de pe baraj din RÂMNICU VÂLCEA

În data de 6 octombrie 2016, cu începere de la ora 12.00, în zona Barajului din Râmnicu Vâlcea, unde se construiește un nou hipermarket Kaufland, va avea loc un eveniment organizat de firma care asigură consultanța în cadrul proiectului de construire magazin Kaufland Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre punerea pietrei de temelie, la noua construcție, eveniment la care sunt invitați oficialitățile locale, primarul Mircia Gutău urmând să dea o mână de ajutor în acest sens.

Pentru construirea acestui hipermarket, Primăria Râmnicu a cerut îndeplinirea unor cerințe, cum ar fi: să se asigure locurile de parcare strict în proprietatea investitorului, să se amenajeze spații verzi și plantate în limita proprietății, volumele care vor fi construite, vor fi simple, cu arhitectură modernă, iar reclamele și elementele de mobilier urban vor fi subordonate cerințelor specifice unei zone comerciale și prestigiului unei artere importante de circulație, iar sensul giratoriu va fi amenajat pe cheltuiala investitorului și va fi de utilitate publică.